Interviu cu Borcan, Lavetă și Jean, cele trei pisici omenite de Ion, Coco și Leti

Pe Ion și Andreea (Coco) i-a cunoscut doamna inimii mele în contexte culturale. Pasionați de fotografie, dedicați proiectelor culturale cu impact social pe care le demarează, Ion și Coco sunt și niște pisicari de top. Găzduiesc trei pisici superbe, despre care veți descoperi mai multe în cele ce urmează. Familia lor are șase suflete bune și energice. Dar experiența lor pisicară e super bogată.
În binomul Ion și Coco, Coco conceptualizează și Ion implementează, Coco se panichează și Ion calmează, Coco găsește probleme și soluții și Ion repară, Coco și Ion o cresc pe Leti și împreună cu Borcan, Lavetă și Jean fac o familie. Toți șase sunt pasionați de mâncare bună și sunt niște leneși adepți ai hedonismului. Coco, Ion, Leti și Lavetă vor pacea mondială, Jean e indiferent, iar Borcan nu suportă acest principiu și i se pare că stă într-o familie mult prea naivă.

Coco și Ion sunt persoane foarte private, fără conturi de social media publice. Leti la fel. Le puteți urmări proiectele profesionale care se confundă cu pasiunile lor pe www.w-s.ro și www.caleido.ro. Leti, Jean, Lavetă și Borcan au fost parte integrantă din aceste proiecte, fiind tot timpul pe lângă ei când lucrează. Coco și Ion lucrează tot timpul și prea mult, dar așa știu ei să trăiască.

De vorbă cu Ion și Coco

Care e povestea pisicărelii voastre și a relației cu pisicile actuale? Vreau să știu tooooot!

Ion: Relația mea cu pisicile a început târziu, pe la 21 de ani. Eram proaspăt mutat cu gagică-mea și într-o după-amiaza de weekend am coborât din bloc să mergem în vizită la părinții ei. În fața blocului era un ghem de blană speriat de tot și de toate. L-am ademenit cu greu, parcă cu ceva mâncare și am decis să-l păstrăm. Ne era teamă că, fiind la margine de bulevard cu trafic mult, o să dea mașina peste el. Nu părea genul care o să supraviețuiască. Cu pisicile actuale sunt două povești diferite. Seniorul, Jean (cu pronunție de golan) pe numele lui a apărut în viața noastră într-un bar pe Moșilor vechi. Mergeam acolo și l-am văzut pe ăsta mic și plin de bube, căpușe și purici. Se gudura la toată lumea. Pentru că Coco urma să plece un an din țară, nu voiam să-l lăsăm pe Șosetă singur acasă, eu fiind plecat cam toată ziua. Așa că am decis să-l luăm. Când am plecat în seara aia, el nu mai era. Am lăsat vorbă la bar să ne sune când mai apare. La câteva zile ne-a sunat barmanul pe la 1 dimineața, dar nu puteam să mergem să-l luăm. Peste alte câteva zile iar a sunat și am mers. Era pliiiiiiin de purici. I-am făcut multiple băi dar degeaba. A doua zi ne-am dus cu el la veterinar să-i facem vaccinurile și deparazitările. L-am întrebat pe doctor ce să facem cu puricii. Ne-a zis că-i prea mic ca să-i dăm cu ceva așa că ne-a sugerat ca seara când stăm la un film, să vânăm puricii între unghii. N-a fost prea plăcut.

Șosetă cu Jean s-au avut ca frații de la bun început. Inițial am zis că totuși să nu-l ținem și pe Jean, am încercat să-l dăm, nu l-a vurt nimeni și aia fost. A rămas. În prima seară am luat una din litiere de pe balcon și le-am pus pe holul de la intrare. L-am așezat acolo pe Jean care fericit s-a culcat în nisip. L-am luat de acolo explicându-i că-i pentru pipi / caca. Așa că Jean, când a vrut să pipi / caca în litieră, a venit repede Șosetă care, pocnindul ușor cu laba peste cap (fără să scoată gheare) l-a condus la litiera de pe balcon. A fost drăguț. 🙂

10 ani mai târziu ne-am mutat la casă. Foarte încântați cei doi motani de mutare. Mai mult Șosetă de fapt. Avea plăcerea ca vara să doarmă în pământ, în soare, afară. Venea în casă doar la mâncare și seara. Nu prea părăsea curtea. Dar îi plăcea afară.

Apoi, pentru scurt timp, a apărut în viața noastră Mau. Ciudată pisică. Am găsit-o în fața fostului nostru birou, într-o iarnă. Nu ne-a plăcut deloc. Când veneam acasă, fugea de noi, se ascundea. Doar la fii-mea stătea la mângâiat. Se căca și pișa în patul nostru. Nu și-n al lui fii-mea. Într-o zi a scăpat afară și a fugit de tot. N-am mai găsit-o. Sper să fie bine.

Acum 3 ani au apărut surorile Lavetă și Borcan. Au fost găsite de o fostă colegă de birou, într-o pungă, într-o ghenă. Două bombe de pisici. Jean și-a luat rolul de tată cu ele la început, așa cum învățase el de la Șosetă. Era pe tough love cu fetele, dar era love. Cu astea am avut viață mai grea, chiar dacă sunt super simpatice. Le-am sterilizat târziu, aproape de început de lockdown când am stat acasă mai mult și-au intrat în călduri. E oribil cu pisici în călduri în casă. După sterilizare, am început să le lăsăm afară. În afară de asta, de astea două nu am prea avut timp să ne ocupăm să le facem educație deci îți dai seama că fac toate tâmpeniile. Sau făceau, de fapt. De când le-am sterilizat și au început să iasă pe afară sunt mai ok.

Coco: Nu prea mai am ce să zic după ce a ținut Ion un monolog. Pe scurt, Șosetă a fost cel mai iubit motan ever, Jean este puțin prea disponibil pentru mine (adică nu vrea decât să-l mângâi, vine când îl strigi și este prea eager to please) dar e familie și nu văd cum ar fi casa fără el. Lavetă e o simpatică pe care deseori o urăsc pentru că face pipi aiurea, dar când îi văd moaca mă face să râd, iar Borcan e one of those fierce females care „clashes” cu vegetariana hippioată din mine (Borcan e pe vânat păsări vii, mâncare din gunoi și orice altă felină care încearcă să ne intre în curte). Altfel pisicăreala e poveste lungă și boală grea. Totul a început cu o pisică alb cu negru pe care a primit-o tatăl meu în casă, prin iarna lui 95. Prima – i-am zis Mam-Mare Mitzubishi Miaunica Herchil Bundy (așa le și scriam). Mam-Mare iubea motanii și era făcută să fie mamă, iar ai mei erau pe drepturile animalelor duse puțin în extremă (adică anti-sterilizare pentru că cine suntem noi să decidem că pisica nu va mai avea copii) așa că am avut inclusiv perioade în care aveam 25 de pisici simultan în casă (Mam-Mare și 4 fiice de-ale ei au născut toate într-o minunată lună mai). Deja rămăsesem fără cunoscuți care să vrea pisici și fără prea multă disponibilitate emoțională așa că am început sterilizările și ultima descendentă din clanul Mam-Mare, Prostilica a trăit până la 19 ani și a murit liniștită acum câțiva ani. În concluzie, eu nu mai țin minte ce e aia să stai într-o casă fără cel puțin o pisică și nici că aș vrea să știu cum se simte.

Ce schimbări a adus anul ăsta în obiceiurile voastre: ce proiecte, obiceiuri de lucru și domestice s-au schimbat? Petreci mai mult timp cu pisica, vorbești cu ea, ce-i spui?

Ion: Nu sesizez schimbări în viața mea. Mă obligă să fiu mai atent pe unde las mâncarea, dar în rest nu prea sesizez chestii. Șosetă a fost super răsfățat. Cu el petreceam mult timp. Cu ăștialți trei mai puțin. Sunt workaholic și-s cam tot timpul plecat de acasă. Când sunt acasă ba am treabă cu fii-mea, ba am treburi casnice, ba mă uit la un film sau dorm. Când mă bag la filme le mai iau la mângâiat. Dar e greu că dacă o iau pe una vor toate și n-am 3 mâini.

Coco: Anul acesta a readus obiceiul deschide ușa că vrea Lavetă afară, stai că vrea și Borcan, stai că vrea Lavetă înapoi, stai că vrea și Jean afară, hop că Borcan vrea să intre, brrrrr deja am înghețat – hotărâți-vă o dată, hai Jean în casă, băi, eu închid ușa că am de lucru. Și o închid și le las dezamăgite. Mă pun la lucru – miau miau miau, Lavetă la geam – „Vreau în casăăăăă!”. Deschide geamul, intră pisica, 3 minute mai târziu și Borcan la geam, iar Lavetă miaună să-i deschid ușa și tot așa. Îmi trebuie o cameră fără geamuri.

Mai urmăriți pisici și pe net, nu doar în casă? Postați poze cu pisicile?

Ion: Clar postez mai multe de când am pisici. :)) Nu prea postez, rar de tot. Adică cred că am vreo 15 poze postate cu cele 3. Nici pe pagini nu stau iar de grupuri fug. Am fost o dată într-un grup de părinți. Am rezistat 4 săptămâni.

Coco: Postez rar by default. Dar cam 50% sunt despre fii-mea cu pisicile. Au o relație foarte frumoasă și mă emoționează să le văd cum se îmbrățișează, cum le vorbește, cum ele torc când o văd și cum stau împreună când ea își face școala sau se joacă. Singura pagină pe care o urmăresc – pentru că e făcută de prietena mea Andreea –  este lizziewithgentlepaws pe instagram.

Cum vă descurcați cu mâncarea, treat-urile, nisipul – ce și de unde cumpărați? E ceva ce nu ați mai găsit de când cu pandemia asta blestemată?

Ion: Le dau cea mai bună mâncare pe care o găsesc: acana / taste of the wild – boabe; applaws – conserve. Treaturi nu le dau. Le dăm două mese pe zi și atât. Niciodată nu le dăm de la masă. Rar le mai dau niște carne atunci când gătesc. Acum mâncarea bună de pisici nu-i deloc greu de găsit. Pe vremuri însă, adică acum 13 ani, era mai complicat.

Coco: Nisipul e musai silicat. Mare invenție nisipul ăsta! Îmi amintesc vremurile cu nisip înșirat prin toată casa și silicatul e love!

Cum crezi sau speri că va fi lumea după pandemie, inclusiv a pisicii tale, din toate punctele de vedere?

Ion: Cred că pisicilor le-a priit pandemia. Minus „stresul” sterilizării. Stăm mai mult pe acasă cu ele, le dăm mai multă atenție, par a fi foarte mulțumite de viața lor. Le place foarte mult afară, chiar dacă mai vin caftite de alte pisici.

Coco: Lumea pisicească după pandemie va fi clar cu un indice BMI mai ridicat. Atâta mâncare gătită și lăsată aiurea, gata de furat nu pupă ele neam de neamul lor când avem programul de birou, școală și ieșit în oraș. Probabil că și lumea noastră va fi asemănătoare pentru că îmi calmez anxietățile gătind aluaturi și prăjituri. Lavetă a furat inclusiv frișcă de pe o tartă și i-a plăcut maxim. Eu sper că post pandemie ne vom reîntoarce la un normal îmbunătățit de ceva online pe care am învățat să-l folosim, Lavetă speră că va fi vară continuuă pentru că nu înțelege de ce s-a făcut atât de frig, Borcan speră că populația de păsări se va înmulți ca să aibă pe cine să vâneze, iar Jean speră că vom rămâne pururea cu toții acasă ca să fie mângâiat non stop de fii-mea așa cum e acum.

E mai bună o lume cu pisici?

Ion: Cred că viața mea e mai mișto cu animale în casă. Și a mea, și a familiei mele. Nu ți-aș putea explica de ce, dar când mai iau câte o blănoasă la mângâiat sau când le văd cum se joacă sau cum dorm, mă ajută să mă destresez, calmez (dacă-s mai nervos / agitat).

Coco: Pisicile te învață empatie. O văd pe fii-mea ce relație are cu ele și cum exersează constant empatia cu ele. Sunt frații și surorile pe care nu le are. Și eu am fost la fel. Plus că pisicile te ajută să nu te simți singur – casa nu e niciodată goală, canapeaua e tot timpul ocupată, noaptea țin de cald la picioare și dimineața e gâlceavă pe conservă.

De vorbă cu Borcan, Lavetă și Jean.

Cum ați ajuns acasă la Coco și Ion? Descrieți în câteva cuvinte oamenii care au grijă de voi.

Borcan: Începe tu Jean că ești mai mare.

Jean: Mmmmmm… bineeeee. Își ridică leneș capul – dormita în pat, într-o rază de soare. M-am născut acum 68 de ani. Nu mai țin minte unde trăiam și cum. Țin minte că îmi plăcea mâna omului (nu știam că e om atunci dar așa mi-au zis ei). Într-o zi m-am trezit băgat într-o chestie ciudată – aia cu care ne duc la locul ăla care miroase atât de puternic și unde ne chinuie cu înțepături și chestii băgate în fund. Oricum, ei doi m-au luat cu aia și m-au dus în casa veche. Acolo am dat de frati-miu. Îmi amintesc că era gras și îmi mânca mâncarea. Dar nu mă supăram pentru că avea grijă de mine. Nu înțelegeam, însă, de ce voia să se joace atât de mult; eu voiam doar câte o mână. Am avut chiar 4 mâini în același timp. Nu pot să-ți povestesc cât de bine a fost. Coco are mâini mai mici, dar nu e o problemă – mângâie grijuliu și mult. Și stie unde să mângâie – între urechi, sub barbă și pe ceafă. Ea nu se duce pe burtă ca Ion. Ion are mâini mai mari, dar nu știe să le folosească la fel de bine – mângâie mai vârtos. Parcă aș fi un câine. Iar Leti mângâie tot timpul; dacă mă duc la ea, orice ar face, ea își folosește mâinile. Când e acasă stau numai cu ea chiar dacă mă trezește din somn frecvent pentru că mă mângâie și mă pupă constant. Nu știu de ce mă pupă dar ei pare să-i placă așa că stau.

Borcan: Oooof, Jeane, tu cu mângâiatul tău. Mai sunt și altele importante…

Jean: (placid) Nu. Pentru mine nu mai e nimic altceva.

Borcan: Dar când ieșim afară și facem planuri de cum așteptăm alte pisici la poartă ca să le speriem și când găsim câte o muscă pe care o mâncăm…

Lavetă: (exaltată) Și când bate vântul și ne gâdilă iarba blana?

Jean: (cască) Le știu pe toate. Le fac cu voi pentru că vă plac vouă. Dar nimic nu se compară cu mâna.

Lavetă: (pe gânduri): Noi cum am ajuns la ăștia?

Borcan: Nu mai știu. Sunt la ei de când mă știu.

Jean: Ehhh, erați atât de mici că nu știați să faceți pipi și caca bine.

Lavetă: Nu-i adevărat!

Jean: Ba da. Borcan avea burta stricată și când făcea caca avea picioarele atât de scurte încât își umplea toată coada de caca.

Borcan: (înfuriată) Și ce? Chiar trebuie să zici asta? Grrrrrrrr… Eram bolnavă!

Jean: Calm fată! Calm. Erați simpatice. Leti vă zicea „Two balls of fluff”.

Lavetă: Mie îmi place de Leti. Îmi place să o trezesc dimineața. Vin și mă frec de fața ei. Apoi dă drumul cineva la apă la baie și fug repede ca să-mi bag puțin capul în apă și mă întorc la Leti să mă frec de fața ei cu blana udă și să o spăl pe față. (meditativă) Am văzut că oamenii nu se spală ca noi…. e mișto și cum fac ei. Se simte bine apa…

Borcan: (iritată) Îhhhh, nu știu cum poate să-ți placă să-ți curgă apă pe cap. Este abominabil!

Jean: Și mie îmi plăcea. Când îmi făceau baie mă mângâiau în continuu. Era bine.

Borcan: Hai că ne-am dus pe câmpii după fluturi și nu răspundem la întrebări.

Jean: Care întrebări?

Lavetă: Alea la care trebuie să răspundem. Dar nu le mai țin minte. Stai… purice. (se scarpină cu forță) aaaaaaaaaaaaaaaaa

Borcan: Grrrrrrr. Bine. Răspund eu. Nu mai știu cum am ajuns acasă dar știu că mi-a plăcut. Și îmi place în continuare. Am cea mai bună mâncare. Cam puțină… nu știu de ce nu lasă constant mâncare în farfurie dar am locurile mele unde găsesc mâncare tot timpul. În gunoi, la Leti în cameră… uneori în pungile alea lăsate prin bucătărie. Mă descurc. Îmi place că e mâncare. Coco ne dă de mâncare. Ea ne dă cel mai des bucăți d’alea de pui, și creveți, și mmmmmmm…. mi-e foame. Plec să văd ce-i prin gunoi. Mă întorc repede.

Lavetă: Leti e prietena mea. Îmi place să stau cu ea când face baie. Și ei îi place. Îmi dă cu apă pe nas și vorbește mult cu mine. (se aude un zgomot) Offff, Borcan iar a dărâmat coșul de gunoi. Fug să mă ascund că iar se supără ăștia doi.

Jean: Mie îmi place că Ion stă mult pe canapea. Eu stau lângă el și mă mângâie. (Cască) Cred că asta e. Fetele au fugit – eu mă culc. Eu n-am niciodată probleme pentru că oamenii știu că eu nu fac prostii. Noapte bună.

Borcan: (gâfâind) M-am întors. A venit Coco, mi-a zis ceva dar nu știu ce că am fugit. Jean. Jean. Jeeeeeeaaaaaaan!

Jean: (buimac) Ce e?

Borcan: Mergem afară?

Jean: N-am chef.

Borcan: Haaaaai mă! Ion e afară și iar vorbește singur. Hai și noi.

Jean: Nu vorbește singur. Vorbește la telefon. Mi-a explicat Leti.

Borcan: Vorbește super mult la telefon. Non stop.

Jean: Cred că asta face el.

Borcan: E ciudat cu toții acasă.

Jean: Mă duc pe la Leti.

Borcan: Las-o că stă pe calculator și sunt multe voci.

Jean: (moment de evrika) Aaaaa, are școală. Nu știu ce e o școală dar sunt multe fețe pe ecran și când apar pe acolo toate încearcă să vorbească cu mine.

Borcan: Haaaai afară. Îmi place afară. Se întâmplă atâtea.

Jean: Știu.

Lavetă: (entuziasmată) Mergem afară?

Borcan: Da. Dar tu nu vii.

Lavetă: (plângăcioasă) De ceeeeeee?

Borcan: (hotărâtă) Pentru că tu nu știi ce să faci. În copac te urci greu. Când stăm la păsări tu te sperii de ele și le dai alertă că suntem acolo. Ne încurci!

Lavetă: Nu e așaaaaaa. Și să știi că am exersat cu copacul. Mă urc mai repede.

Jean: Hehe, și te dai jos cu fundul înainte.

Lavetă: Și ce? Așa nu mă lovesc. Auziți? Cât mai stau ăștia acasă?

Jean: Nu știu. Dar să ne bucurăm cât durează.

Borcan: Eu cred că așa va fi.

Jean: Mmmmm, nu cred. Niciodată n-au rămas să stea doar acasă. O să vedeți voi.

Lavetă: De când stăm cu toții în casă ies mai mult pe afară.

Borcan: Daaaaaa! E bine!

Jean: Și mă mângâie mai mult.

Borcan și Lavetă: Gata cu mângâiatul!

Jean: (resemnat) Bineeee.

Borcan: Parcă mai aveam niște întrebări, nu?

Lavetă: Habar n-am.

Jean: Ce întrebări?

Borcan: Ooooofff, hai să vi le spun din nou.

Cum v-a afectat pandemia și ce obiceiuri noi ați deprins? Ce faceți toată ziulica, acum când oamenii #StauAcasă?

Lavetă: Ce-i aia pandemie?

Borcan: Nu știu.

Jean: Cred că se referă la perioada asta de când stăm cu toții acasă.

Borcan: Ce fac? Ce să fac?! Ies pe afară, explorez, mănânc și dorm. Nu înțeleg ce sens are întrebarea asta. Hai la următoarea.

Jean dă să adoarmă, Lavetă se suie pe calorifer.

Lavetă: E cam frig. Mă bag aici să-mi încălzesc burta.

Borcan: Altă întrebare –  De câte ori ai ieșit în afara casei tale și cum a fost? Ce îți place și ce nu îți place?

Nu știu să număr. Ies în fiecare zi. E bestial!

Jean: Sfoooooorrrrr

Borcan: Și lui Jean îi place dar e bătrân și cam obosit. Deci e bestial. Îmi place mult să miros totul. Îmi place să mă duc la vecini și îmi place să stau la păsări. Nesuferite creaturi!

Lavetă: Mie îmi place când bate vântul.

Borcan: Tu nu ai înțeles nimic din afară!

Lavetă: (resemnată) Ce-ai mă cu mine?

Borcan: Nimic. Dar tu ieși și miroși flori. Ieșitul este despre apărat curtea. Ai văzut câte pisici vor să intre și să schimbe mirosurile?

Lavetă: Nu mă interesează. Unele chiar sunt simpatice.

Borcan: (nervoasă) D’aia nu te iau cu mine! Nu există alte pisici simpatice! Nimeni! Trebuie să știe toate că noi suntem stăpânele curții!

Lavetă: Hai să trecem peste. Ai și alte întrebări?

Borcan: M-ai enervat atât de tare. Grrrrr… cred că mai era una…

Ce crezi tu că ar trebui să facă oamenii în perioada asta de criză, de fapt? Dar pisicile?

Lavetă: E simplu. Oamenii trebuie să stea cu pisicile.

Borcan: Oamenii trebuie să hrănească mai des pisicile. Mai ales creveți cu dovleac. Aia e cea mai bună.

Lavetă: Și aia cu pui e bună.

Borcan: Da. Toate sunt bune dar creveții cu dovleac sunt sublimi. Așa, deci oamenii trebuie să hrănească mai mult.

Jean: (își mișcă ușor urechea) Și să mângâie tot timpul.

Borcan: Nu se putea să nu zici tu asta. Bun. Pisicile trebuie să își delimiteze teritoriul. Să marcheze toate colțurile și toate scaunele. Să păzească curtea și să fie pe fază.

Lavetă: De ce?

Borcan: Hai că mă enervezi! Altă întrebare –

Cum ai descrie o zi obișnuită din viața ta felină?

Lavetă: Ce-i aia o felină?

Borcan: O pisică! Măăăăăi!

Lavetă: (calmă) O zi din viața mea e așa: Mă trezesc. Miaun la ușa dormitorului. La un moment dat se trezesc Coco sau Leti. Ne dau de mâncare și mănânc. Apoi beau niște apă…

Jean: Tu nu bei apă. Tu pescuiești apa. (Râde) Ești cea mai amuzantă pisică atunci când bei apă cu lăbuța.

Lavetă: Așa se facem dragă. Iei apă în labuță și o duci la gură. E simplu și rezolv două lucruri dintr-o dată – beau și apă și mă spăl și pe lăbuță.

Borcan: Nu ești pisică!

Lavetă: Sunteți răi. Mda, deci beau apă apoi mă duc la ușă și dau o tură pe afară. Vin la geam ca să mă lase în casă. Aștept să termine ei dușurile ca să intru puțin în apă și apoi mă culc. Uneori mă culc la Leti. Alteori pe calorifer. E frig zilele astea.

Borcan: Hai să terminăm – Lavetă nu face altceva decât să doarmă, să mănânce, să facă diverse cu apa și să pretindă că stă afară dar nu face nimic util pe acolo. Ziua unei feline este așa: Trezirea, mâncarea. Apoi dat turul casei pentru a descoperi provizii cu mâncare. Dacă ți s-a dat conservă verifici musai coșul de gunoi unde sunt conservele ca să le lingi bine. După ce ai terminat dai turul curții pentru a vedea ce intruși au fost. Dacă sunt păsări trebuie stat la pândă și decimate. Dacă nu sunt, atunci te poți culca liniștită, aproape de intrarea principală în curte ca să simți dacă intră vreun intrus. Dacă intră, sari repede pe capul lui, hâsâi puternic și apoi te uiți cum fuge speriat nenorocitul.

Jean: Altă întrebare? M-am plictisit.

Borcan: (excitată) Mmmmmm, da. Imediat.

Ce muzici ai ascultat în ultima vreme? Ne faci o dedicație?

Jean se uită la Lavetă. Borcan stă pe gânduri. Lavetă se uită în gol. Un minut de liniște.

Borcan: Hai să trecem peste că nu înțeleg de ce ar pune cineva o astfel de întrebare unei pisici.

Ai conturi pe rețele de socializare? Urmărești anumite pisici pe net, care și unde?

Grrrrrrrrrrr! Nu urmăresc pe nimeni. Celelalte pisici sunt inamici! Voi chiar nu înțelegeți?!?

Lavetă: Daaar…

Borcan: Nici un dar! Altă întrebare:

 

Ce filme sau seriale ți-au atras atenția în perioada asta/ ce i-a emoționat mai mult pe oamenii tăi?

Jean: Aici știu eu. Voi sunteți prea exaltate ca să fiți atente. Eu stau cu ei tot timpul când se uită la filme pentru că atunci mâna e disponibilă. Leti se uită mult pe youtube. Se uită la Mom Hacks (e un canal) și la Developer’s updates pentru Adopt me (e un joc). Mai nou văd că a descoperit Young Sheldon și s-a uitat la serial. Coco stă numai seara și e singura care nu mângâie când se uită la chestii. Asta pentru că adorme des în timp ce se uită. A terminat în sfârșit tot ce ținea de RuPaul’s Drag Race. Acum se uită în fiecare seară la câte un episod din Graham Norton (e o emisiune în care oamenii vorbesc și aud că se râde mult). Ion se uită la multe. Habar n-am să vi le zic pe toate. De la The Wire la Star Trek și până la niște desene anime dubioase. Cu toții se uită la Nailed it! Când mânăncă.

Borcan a adormit. Lavetă continuă să se uite în gol.

Jean: Borcane! Hai că am terminat. Trezirea!

Borcan: grrrrrrrrrrrr, te prind eu!

Jean: Borcaneee!

Îi da o lăbuță peste cap.

Borcan: (confuză) Unde e? O prind!

Jean: Nu e nimic. Ai visat. Hai cu altă întrebare.

Borcan: – De discuții ai surprins în ultima vreme? Poate ne dai din casă despre planurile oamenilor, dacă vor în concediu, de ce se plâng, dacă merg la vot, ce-i stresează?

Nu știu ce să răspund. Știu că am prins mai multe discuții despre cum vor să ne dea pe toate afară pentru că se pișă Lavetă aiurea prin casă.

Lavetă tace și continuă să se uite în gol.

Jean: Stai liniștită. Nu o s-o facă.

Borcan: Sper. Altfel, par destul de liniștiți.

Jean: Coco are panici. Din când în când își pune filmulețe de calming anxieties pe YouTube. Leti pare bine. Dar vrea la școală. De Ion nu-mi dau seama.

Borcan: Sunt toți ok. Mâncarea vine, sunt pe aici tot timpul, ce le lipsește?

Jean: Nu știu. Dar știu că vor să se reîntoarcă la programul din iarna trecută.

Borcan: Nu știu ce să zic. Nu înțeleg de ce ne întreabă atâtea despre ei. Hai cu o întrebare normală…

Ce te stresează? Ce te face fericit(ă)?

Liniște pentru câteva secunde.

Jean: Mă stresează când vor toți prea multe de la mine. Jean, hai afară! Jean, hai la masă! Jean în sus, Jean în jos.

Borcan: Te plângi aiurea.

Jean: Poate. (visător) Mă face fericită mâna omului.

Lavetă brusc îi focusează ochii pe ușă: Pe mine mă face fericită apa caldă de la baie. Când stau cu Leti și îmi ud coada și lăbuțele.

Borcan: Mă face fericită când găsesc resturi de carne în gunoi. Când vânez de acolo un kebab sau vreun rest de friptură. Bun. Am terminat și cu asta.

3 sfaturi pentru oameni și pisici să treacă mai ușor peste criză și orice greutăți.

Jean: Oamenii să nu se mai streseze atât. Că nu ajută cu nimic. Să stea liniștiți și să mângâie pisicile. E simplu. Pisicile să se lase mângâiate. Nu trebuie mai mult.

Borcan: Nu știu de oameni. Pisicile trebuie să fie informate însă. Să exploreze continuu. Să știe teritoriul și să-și cunoască inamicii. Să acționeze instant! Să nu stea pe gânduri! Să fie permanent atente la ce se întâmplă în jur.

Lavetă: Oamenilor le-aș zice să doarmă mai mult, să se lingă atunci când se simt stresați și să încerce să stea în soare. Pisicilor le-aș zice să își găsească un loc în casă în care să se simtă în siguranță, să mănânce bine și să fie mai prietenoase.

Borcan: Prostii! Nu te văd bine dacă vine clanul pisicesc de lângă peste tine!

Lavetă: Ne apără oamenii!

Jean: Dragelor, am terminat? M-a epuizat toată treaba asta.

Borcan: Da.

Borcan pleacă să inspecteze curtea, Jean își repune capul pe labe și adoarme instant iar Lavetă se duce să pescuiască niște apă pentru că i s-a uscat gura de cât a vorbit.

Vă mulțumesc mult, dragilor, ați fost extraordinari!

V-ați prins și voi: cheia armoniei într-o casă cu pisici e combinația perfectă dintre iubire și răbdarea. Am auzit pe la oameni că de fapt asta se cheamă iubire necondiționată. Și că așa arată o familie. Iar aceste #superpisi Borcan, Jean și Lavetă sunt super norcoși că au o astfel de familie. Dacă vreodată o să am un frate sau o soră sper să fie amuzant (ă) ca Borcan, curajoasă ca Jean și discretă ca Lavetă.