#2020 pentru Gîzi, purtătoarea de cuvânt a clanului felin din casa criticului de teatru Iulia Popovici

Pentru Iulia Popovici, anul 2020 a fost unul plin de provocări și multă muncă. Îi citim articolele în Observator Cultural și în alte publicații, o urmărim pe Facebook, să fim la curent cu tot ce se întâmplă în cultură, domeniu grav afectat de pandemie. Pentru pisicile ei, 2020 a fost un an bun, cu odihnă și multă iubire.

De vorbă cu Gîzi, purtătoarea de cuvânt a clanușlui felin (pentru că Feli și Seri nu se manifestă vocal (maxim, se caută unul pe altul șoptit cînd e unul lipsă din raza vizuală a celuilalt)

Ne-am ales cu ditamai căsoiul și fata asta felină sclifosită, care merită fugărită periodic. Plus cîinele ăla alb – încă medităm dacă să ne urcăm în capul lui la propriu sau mai așteptăm, că de frică ne știe deja, e clar. E toată ziua lume și frăsuială prin casă, nici o ocazie să mai dăm și noi o tură pe la cabluri și rămînem periodic sechestrați pe undeva, la cum tot închid ăștia ușile fără să facă inventarul la feline.
A trebuit să găsim și cum să comunicăm cine pe unde e închis, să transmitem de la unii la alții informația. Bașca, să venim să toarcem în brațe că erau oamenii ăștia agitați. Da atîta dormit ca anul ăsta n-am tras de cînd sîntem noi! Și nici atîtea jucării și drăgăleală! De-abia așteptăm un pic de singurătate. A, și dacă se poate, să ne-ntoarcem dincolo, unde nu vine omul după noi în fiecare dimineață cu chestia aia cu coadă care strînge praful și face zgomot.

Iulia Popovici despre 2020 alături de Gîzi, Feli și Seri

Pisicile mele sînt două+una, se numesc Felicia și fiul ei, Serioja, pe de o parte, și Ozzie (sau Gîzi), pe de alta. Sînt maidaneze pur-sînge, au între patru și opt ani. De pandemie, s-au reunit la Corbeanca, unde s-a strîns toată familia. Felicia și Serioja sînt pisicile de la Grădina Tranzit, care-și petreceau întîi iernile la mine (cred că timp de doi ani), într-un fel de foster, și verile la Tranzit, pînă s-a închis grădina și ce să fac, na, au devenit integral de casă. Am stat mai mult împreună, dar nu a fost tocmai un șoc, fiindcă lucrez predominant de-acasă, cu ieșiri impredictibile și fără program fix, de mai mult de-un deceniu – totuși, nemaivînd la ce teatru să merg și nici alte reuniuni nocturne, ni s-a schimbat tururor programul de seară (și orele pentru diverse chestii, cum ar fi mituitul lui Feli și Seri – Serioja era un pisic foarte nesocializat inițial, care se manifesta prin urinat pe pat, treabă care s-a tratat prin instituirea unui ritual de mîncat batoane de la Lidl; în pat, desigur, din mînă). Concret, pandemia nu ne-a schimbat foarte mult cotidianul aparent – am și fost plecată din oraș, nu în străinătate, poate nu așa des, dar am plecat, ne-am adunat la Corbeanca, dar vara am fi făcut-o oricum -, nu a fost un șoc în stilul nostru de viață, dar a fost un șoc mental, treabă la care ajută mereu să ai animale (cred că în starea de urgență cîinii au simțit mai mult diferența decît pisicile: am ieșit aproape în fiecare zi cu ei cu bicicleta pe cîmp).

Dorințe pentru 2021

Eu în 2021 vreau să dorm și să-mi văd prietenii fără să am impresia că-s pe cale să comit infracțiuni sau să omor oameni. Și să nu mă mai doară fundul de la atît lucrat în poziția aferentă. În 2020 am muncit mai mult decît în oricare an din ultimii cinci, în condiții de stres mult mai ridicate, și am rămas incapabilă să fac orice plan pe mai mult de o săptămînă. Însă, îmi doresc să fac ce n-am fost în stare în lunile astea, deși am făcut, cu un prieten, o grămadă de pași pregătitori – un vlog despre artele performative. Pentru artele astea, mai ales teatru, îmi doresc să nu moară în lunile care urmează și, în schimb, să iasă din șocul de acum cu un spirit nou.