#2020 Acasă în familia lui Ferdinand, alături de Andrei și Codruța Crețulescu

Am fost curioasă să aflu cum s-a văzut, retrospectiv, anul 2020, prin ochii pisicii regizorului Andrei Crețulescu, devenit tătic. Recunosc, am fost un pic geloasă când am aflat că motaul lui, Ferdinand, a trăit așa ceva: „Paradisul în direct, so to speak. Nu tu ieșiri, deci nu tu întîrzieri; nu tu plecări, deci nu tu bagaje; și, mai ales, nu tu mese și petreceri – drept urmare nema invitați, mai mult sau mai puțin simpatici, care să insiste la scărmănat blană-urechi-burtă și/sau conversație, cu orice preț și fără de rezon.”

După care mi-am dat seama că și eu m-am bucurat de ai mei și le-am găsit obiceiurile noi la fel de ciudate. „Aș vrea să mi se explice, rar și apăsat, ca să pricep cum se cuvine, de ce părinții mei își aerisesc toate cele pe balconul amenajat inițial pentru mine – și de ce, una-două, aceiași părinți stau în patru labe și freacă de zor legume, fructe, șunci etc. cu o licoare albăstruie după al cărei miros n-aș putea spune că mă dau în vînt…”

Andrei Crețulescu despre 2020 și relația cu Ferdinand

Ferdinand a sosit în septembrie 2015 – a mieunat la ușă, noi am deschis, el a intrat ca și cum era cel mai normal lucru de pe lume. Pe atunci locuiam la etajul doi – și nu știu nici azi cum a trecut de interfon… În 2016 ne-am mutat și ne-a lăsat senzația că s-a bucurat de noua casă ca și cum am fi cumpărat-o pentru el. Toate bune și frumoase – lipicioșenie, alintături, torcălisme – pînă în februarie, cînd a sosit pangolinul (nu-i banc, așa o alintăm pe Alexandra). Tan-tanis! S-au împlinit, deci, nouă luni de cercetări, tatonări, întrebări, fandări și scandări – sînt fascinați unul de celălalt și abia așteptăm să-i vedem bot în bot.

Cum să fie 2021 ca să fie bine?
Normal. Atît cît se poate de normal. Poate reușesc să termin scenariul la care lucrez. Poate reușesc să încep pregătirile pentru noul film. Și poate reușesc să calc într-un cinematograf.