#2020 văzut de Frankie, pisica scriitoarei Antoaneta Galeș (Tony Mott)

Cum a fost anul 2020 pentru pisici? Pentru mine a fost ciudat, dar bun, cu oameni acasă. Dar pentru Frankie, pisica scriitoarei Antoaneta Galeș (Tony Mott), a fost cel mai bun an. E o pisică dulce, care adoră compania umană și nu se supără dacă nu este sărbătorită de ziua ei 🙂

Ce ne spune despre anul 2020 Daphne Yoda Frankenstein, zisă Frankie, pisică din rasa Don Sphynx în vârstă de opt ani

A fost splendidă perioada asta, am avut parte de mai mult răsfăț și de atenție, lucruri care mi se cuvin, de altfel. M-a deranjat doar un pisoi care locuiește cu noi, Lars, el tot prost și enervant a rămas. Din păcate, comportamentul lui a devenit din ce în e mai agresiv. Fiica mea, Ada, zice că Lars suferă de lipsă de iubire și că mănâncă emoțional, de asta e și cam obez, dar e o scuză jalnică, el e așa cum e. Am fost diva care sunt tot timpul, cred că am și mai multe poze. Totuși, nu înțeleg de ce tot amână tipa asta care se crede stăpâna mea să scrie lucrurile geniale pe care i le spun despre oameni și situații. Probabil că mă înșel în privința ei și nu mă aude tot timpul, părea mai inteligentă, poate că m-am înșelat. În fine, e posibil să fie preocupată mai mult de cărțile pe care le scrie ea. Ca să nu mai pomenesc de faptul că a fost ziua mea pe 21 noiembrie și nu am avut parte nici măcar de ”La mulți ani”, că petrecere nu e cazul să fi făcut, nici că aș fi avut vreodată. 

Nu știu cum va fi tot anul următor, presupun doar că până în aprilie tot pe acasă se va sta, ceea ce mă bucură nespus. E ideal să găsești un om care să stea cu tine.”

Ce ne spune despre 2020 Antoaneta Galeș

Pisică-mea a avut cel mai bun an al ei. Nu doar că am stat acasă, dar am avut vreo două luni când am stat mai mult în pat, din cauza unei hernii de disc, și ea s-a bucurat enorm. Adoră compania mea, îi place la nebunie să stea lângă mine, nu de alta, dar nu are blană și-i e frig tot timpul, deci sunt o sursă bună de căldură. Sunt rea, e foarte afectuoasă. În special cu mine, dar și cu alte ființe bipede. De cum mi-am mai revenit a intrat alături de mine în sesiuni online, a pozat la cameră, cum s-ar zice. 

Pentru 2021 știe că cel puțin prima parte va fi la fel de bună, eu voi lucra tot de acasă. Se anunță o perioadă excelentă, mai vine și perioada de sărbători când vom avea musafiri, nu mulți, dar destui cât să fie mai animată conversația, îi place foarte mult să fie lângă oameni, a se citi pe oameni, atunci când stăm la povești. 

Antoaneta despre Frankie

Pe Frankie o am de la două luni. Părea un fel de Baby Yoda, când încă nici măcar nu se făcuse filmul, doar că era gri. Ada a luat-o de la crescătoare și m-a întrebat de vreo două ori dacă sunt sigură că o vreau acasă. E foarte specială, ceva între câine, pisică și maimuță, vine atunci când e strigată pe nume, desigur, dacă vrea. În general vrea, e cooperantă și extrem de iubitoare. 

Mi-am dorit un Sphynx de prima dată când am văzut imagini cu exemplare din rasa ei. De o eleganță desăvârșită și de o ciudățenie rară. A contat pentru mine și faptul că nu trebuia să o las afară, am avut pisici normale pe care le-am lăsat să iasă și au fost călcate de mașini. Mi-ar fi fost mie foarte greu să nu-i dau voie unei pisici normale să se zbenguie pe afară. Acum trei ani l-am luat și pe Lars, un Sphynx Canadian despre care povestește Ada. L-am luat pentru că am vrut să aibă Frakie companie, dar nu l-a putut suferi de când l-a văzut. Tânărul se răzbună din când în când și o ia la bătaie, ea nu-i arată decât dispreț. 

În perioada de izolare, Ada nu a fost tot timpul la Brașov, așa că mi-a prins bine să mai vorbesc și cu pisicile. Devine o mare problemă când avem impresia că animalele sau lucrurile cu care vorbim – în perioada asta cred că sunt mulți care s-au surprins spunând câte ceva cu voce tare – ne răspund înapoi. Dacă auzim doar pe noi, încă e foarte ok. 

Dorința mea a fost de a fi la dispoziția celor care doresc să contribuie la dezvoltarea sau echilibrul lor, fie la nivel individual, fie în cadrul organizațiilor. Chiar în februarie am terminat și o specializare ca trainer pentru facilitatori în sănătate mentală, de parcă m-aș fi pregătit și mai bine pe ultima sută de metri pentru ceea ce va urma. Cred că cea mai mare provocare este să ne ținem mintea cât mai limpede și să ne păstrăm echilibrul în vremurile astea.

Sunt foarte bucuroasă că am putut să o sprijin pe Ada când și cu ce a avut nevoie de mine în WeArePhoenix, o „întreprindere” destinată însoțirii oamenilor în procesul de transformare pe care îl parcurg. Aceasta ar fi definiția metaforică, e vorba de produse de casă și de corp, lumânări, săpunuri, bombe de baie, toate ecologice, bio și vegane. 

Pe lângă proiectele din zona de dezvoltare individuală sau organizațională, am reușit să public și un nou roman în toamna 2020, acum scriu la continuare, e o serie care o are ca protagonistă pe Gigi Alexa, medic legist, iar acțiunea se desfășoară la Brașov. La vară apare și continuarea. E un roman polițist, asta-mi place mie să scriu, să provoc oamenii să gândească și să descopere misterul. Mi-ar plăcea să avem o lansare faină la vară, a fost greu online la Gaudeamus, târgul de carte. În februarie va apărea ”(ne)Fericirea noastră cea de toate zilele”, e un volum de texte care au apărut inițial pe blog, articole speciale, pe care le-am scris în sprijinul celor care au Caietul Fericirii. Pentru că am vrut ca în caiet să fie doar subiectul și propunerea de lucru, am scris textele separat, cu multe explicații despre cum funcționează unele mecanisme de gândire și despre beneficii. Cică e un fel de ”manual” pentru caiet, cel puțin aceasta a fost exprimarea celor de la Editura Creator, unde va fi publicat. 

Împreună cu Ada avem multe proiecte în faza de schiță, un podcast, poate o emisiune, poate și niște cursuri online. Se pare că suntem amuzante și spunem și lucruri inteligente când suntem împreună, eu cred că este o dovadă foarte bună de cum funcționează sinergia, e ceva mai mult decât suma lucrurilor care o alcătuiesc. Am promis că mai facem măcar niște live-uri pe social media în perioada următoare, dar avem mult talent să avem mult de lucru amândouă, așa că va trebui să mai așteptăm puțin.