Se apropie Anim’estul celor mici: proiecții, ateliere și activități interactive în cadrul secțiunii speciale Minimest

Dragii mei, după cum știți, Festivalul Internațional de Film de Animație Anim’est dedică anual o secțiune specială din programul său celui mai entuziast și fidel public de animație: copiii.
Anul acesta ne încolonăm spre Minimest  în cele două weekenduri ale festivalului, între 28 – 30 septembrie și 5 – 7 octombrie, să vedem cele mai frumoase filme de animație recente dedicate lor. E o ocazie bună și pentru copii să devină ei înșiși mici animatori în cadrul unor ateliere creative, sub îndrumarea unor specialiști ai industriei.

FILME

Prima întâlnire are loc pe 28 septembrie, la Cinema Elvire Popesco, la orele 12:00 și 14:00, unde cei mici pot face cunoștință cu celebrul Profesor Balthazar, personajul central al unuia dintre cele mai populare seriale animate produse în Croaţia, lansate în urmă cu 50 de ani.
„Serialul, care a devenit un adevărat fenomen cultural, prezintă metodele inventive prin care savantul Balthazar are grijă de orașul care îi poartă numele. Un apărător al binelui, un ecologist și un promotor al toleranței, al păcii și al iubirii, Profesorul Bathazar reușește să construiască în permanență o lume mai bună pentru el și pentru ceilalți, bazându-se pe două atuuri: cunoașterea și imaginația.”

Vizionăm în weekend scurtmetrajele din competiția Minimest – 3 calupuri de animații care vor fi proiectate pe rând la Cinema Elvire Popesco sâmbătă, de la 10.00, și duminică, de la 10.00 și 12.00. Competiția include 21 de scurtmetraje care au fost selectate dintr-un total de peste 1200 înscrise, și se adresează copiilor cu vârste între 3 și 12 ani, abordând o serie de teme precum prietenia, grija față de natură, toleranța, curiozitatea și curajul.
Un juriu format tot din copii va alege câștigătorul acestei secțiuni în care se regăsesc adaptări ale unor povești clasice, precum La Tortue d’or, o producție a celebrului studio de animație francez Les Films du Nord, ale unor cărți celebre, precum The Highway Rat, cea mai recentă animație realizată după cărțile scrise de Julia Donaldson şi ilustrate de Axel Scheffler, faimoși pentru simpaticul  Gruffalo, precum și lansările recente ale unor autori cunoscuți, precum A Little Light, în regia lui Vladislav Bayramgulov, care din 2011 este regizorul celebrului serial animat Mașa și Ursul.

În primele zile de Anim’est putem vedea și proiecția celui mai recent lungmetraj al fraților Christoph si Wolfgang Lauenstein, care dețin în palmares Premiul Oscar pentru Cel mai bun scurtmetraj de animație (Balance, 1989). Marnie’s World, o adaptare delicioasă după celebrul basm al Fraților Grimm „Muzicanții din Bremen” (care îi poartă pe cei mici pe urmele aventurilor a patru prieteni improbabili și haioși, care învață împreună ce înseamnă curajul, devotamentul și visarea), va fi proiectat la Cinema Elvire Popesco sâmbătă, 29 septembrie, de la 12.00 şi duminică, 30 septembrie, în cadrul unei proiecții caritabile ce va avea loc de la 18.00.

În al doilea weekend de festival, ne împrietenim la Anim’est cu noi personaje de animație celebre în lumea întreagă – de data aceasta e vorba despre hiper-îndrăgiții ștrumfi (les schtroumpfs), aduși la viață în urmă cu exact 60 de ani de ilustratorul belgian Pierre Culliford, mai cunoscut sub pseudonimul Peyo. Micile creaturi albastre strecurate în seria sa Johan şi Peewit aveau să cucerească globul în anii ’80, datorită serialului de televiziune animat produs de studiourile Hanna-Barbera. Cu sprijinul Delegaţiei Valonia-Bruxelles, Anim’est îi sărbătoreşte pe ştrumfi cu o selecţie de şase scurtmetraje proiectate sâmbătă, 6 octombrie, de la 10.00, la Cinema Elvire Popesco. Şi, dacă filmele nu sunt de ajuns, fanii de toate vârstele se vor putea bucura și de o expoziţie interactivă, avându-i în centru pe aceiași ștrumfi faimoși.

Festivalul propune și alte lungmetraje de animație interesante și potrivite pentru copiii cu vârsta de peste 6 ani, proiectate în afara secțiunii Minimest: superbele The Secret of Kells (2009) și Song of the Sea (2014), produse de unul dintre cele mai îndrăgite studiouri de animație din lume, Cartoon Saloon, ambele nominalizate la Oscar, sau Tito and the Birds – lungmetrajul selectat în competiția internațională la Anim’est, care a avut premiera la Annecy, vara aceasta.

Toate proiecțiile din cadrul Minimest vor fi proiectate în reluare, în cele două weekenduri ale festivalului, la Cinema Elvire Popesco și la Cinemateca Eforie.

ATELIERE DE ANIMAȚIE

Prichindeii curioși au ocazia să participe la o serie de ateliere de animație, în care poveștile pe care și le imaginează vor prinde formă chiar în mâinile lor. De luni până vineri, 1 – 5 octombrie, între orele 15.00 – 18.00, la Centrul CINETic, copiii cu vârste între 8 – 12 ani sunt invitați să participe la atelierul de animație stop motion cu Ion Aramă, regizor, ilustrator și animator. Copiii vor lucra cu hârtie decupată și plastilină pentru a-și crea propriile personaje și narațiuni. Pentru înscriere este nevoie de un e-mail catre ion@estenest.ro. Deadline înscrieri: 30 septembrie. În plus, cei mici vor avea parte și de o serie de demonstrații live de animație cu Ion Aramă și Radu C. Pop, artist vizual și animator, în fiecare weekend al festivalului, înainte de proiecțiile Minimest de la Cinema Elvire Popesco.

Centrul CINETic este și gazda unui atelier de animație stop-motion pentru adolescenții cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, al cărui coordonator este Radu C. Pop. Atelierul se va desfășura trei zile la rând, în perioada 1 – 3 octombrie, între orele 15.00 – 18.00.  Pentru înscriere, cei interesați sunt rugați să trimită câteva rânduri în care să își motiveze dorința de participare la atelier la adresa de e-mail ion@estenest.ro. Deadline înscrieri: 30 septembrie.

Cea de-a treisprezecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est va avea loc în perioada 28 septembrie – 7 octombrie 2018 la Cinemateca Eforie, Cinema Elvire Popesco, Centrul CINETic, Point și Expirat.

Biletele pentru proiecţiile din secţiunea Minimest, în valoare de 5 lei, vor putea fi achiziţionate online, pe www.eventbook.ro, şi vor fi disponibile și în cinema în timpul festivalului. Pentru grupurile organizate prin şcoli se asigură gratuitate atât pentru copii, cât şi pentru cadrele didactice însoţitoare, la orice proiecţie Minimest, cu rezervare prealabilă la adresa de email ana.munteanu@animest.ro.  

Pentru grupurile de minimum 5 copii însoţite de un adult, la proiecţiile Minimest de sâmbătă şi duminică accesul va fi gratuit pentru copii. Grupurile de minimum 10 copii însoţite de un adult, la proiecţiile Minimest de sâmbătă şi duminică, vor fi considerate grupuri organizate dacă rezervarea este făcută în prealabil la adresa menționată mai sus. În acest caz, accesul este gratuit şi pentru adultul însoţitor. Accesul la proiecțiile de luni-vineri, de până în ora 16.30, va fi gratuit (pe baza legitimației) pentru copii, elevi, studenți și pensionari pe baza talonului sau a carnetului de elev/student vizat la zi.

Informații complete despre filmele proiectate în cadrul Minimest și activitățile dedicate copiilor se regăsesc pe site-ul festivalului, la secțiunea Minimest.

Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est, partener EMILE Awards – Premiile Europene ale Industriei Filmului de Animație, este organizat de Asociaţia Este’n’est și finanțat de Centrul Naţional la Cinematografiei, Administraţia Fondului Cultural Naţional, Uniunea Cineaştilor din România și Institutul Cultural Român.

Parteneri instituţionali: Centrul CINETic, UNATC I. L. Caragiale, Forumul Cultural Austriac, Institutul Francez din România, Ambasada Franței în România, Centrul Ceh, Institutul Maghiar din București, Delegația Valonia-Bruxelles, Institutul Polonez.

Parteneri: Groupama Asigurări, Old Mout, AVIS Rent a Car, Framebreed, Point Hub, Expirat

Parteneri media: Radio Guerilla, Blitz TV, Vice România, Radio România Cultural, Sub25, The Institute, AaRC.ro, Igloo/Banchiza Urbană, IQads & SMARK, Proanimatie.ro, AGERPRES, Ziarul Metropolis, Dissolved Magazine

Parteneri Minimest: BRITA, Editura Arthur, Crestem oameni

Parteneri media Minimest: Itsy Bitsy, GoKid.ro, Superpisi.ro, Ralucauluiteanu.eu, Moderndads. ro.

Partener de monitorizare: mediaTRUST

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.