Pisica ZORA și omul de radio Ciprian Muntele

Ciprian Muntele primește like-uri cu duiumul la pozele cu Zora, pisica pe care a primit-o către finalul primului sezon de TANANIMINEAȚA, matinal pe care-l prezintă și realizează alături de omul meu, Anca Maco. Într-un fel, ființa mea sublimă a contribuit la motivarea mentală a lui Ciprian Muntele de-a se asocia cu o pisică, în special cu Zora, cu care am văzut niște poze înainte. Așadar a devenit amorezat de pisici, de fapt „Atunci când am primit link către niște poze cu o pisică. A fost ca în filmele americane cu happy end, am văzut-o și am știu că va fi a mea, deși nimic nu anunța apariția ei în viața mea chiar în acel moment.” Și el i-a găsit numele, într-un moment de divină inspirație. Și tot el i-a făcut pagina ZORA THE HUNTER/ ZORA COPILUL INTERNETULUI. Merită, pentru că e o pisică dulce-dulce (și grație unei moșteniri genetice interesante – mama british longhair și tatăl din rasa norvegiană de pădure), jucăușă, super fotogenică și mai ales iubitoare.
Deci, bine i-a făcut cine i-a făcut de i-a dat-o pe Zora lui Ciprian Muntele, să devină pisicar cu acte-n regulă și să aibă scuze atunci când vine vorba de postări feline.

Dar hai să aflăm mai multe despre el, omul Ciprian Muntele, mai întâi, și apoi să vedem ce zice Zora.

ZORA 3

VÂRSTA
37, dar de când cu pisica asta, nu mai sunt sigur că cifra e corectă.

CAT PERSON TIME
De când am luat-o prima oară în brațe pe Zora. Până atunci doar intuiam ce zace în mine.

CÂT DE PISICAR
E doar Zora în viața mea și cred că e suficient. Deși știu că o pisică e fericită dacă mai are încă o pisică lângă ea. Știu și poate se va și întâmpla asta cândva, când oi fi la casa mea. În viața asta.

CÂT ÎȚI AFECTEAZĂ PISICĂREALA IMAGINEA PUBLICĂ?
Ca să ți se strice ceva trebuie să și ai. Da, știu, să fii aproape de 40 de ani și să recunoști că te alinți pe lângă o pisică e ca și cum ai recunoaște că plângi la Titanic chiar dacă îl vezi pentru a treia oară. Doar că eu pentru bărbații care își asumă asta am un respect aparte.

LUCRU FAVORIT
Faptul că atunci când intru în casă vine de pe unde stă ea pitulată și așteaptă să fie luată în brațe. Mă cam topesc, să fiu sincer.

MOMENT FAVORIT
Ăla în care îi închid ușa și o dau afară din cameră ca să mă lase și pe mine să dorm, iar ea nu miaună. E cel mai preferat dintre momente.

DEPENDENȚA
Încă încerc să evaluez situația, să-mi dau seama cât de dependent am devenit de pisică. Pentru că e testat deja,  de la o zi în sus depărtare unul de celălalt deja începe agitația. Și am senzația că e doar începutul.

RASA FAVORITĂ
Sunt fascinat de norvegienele de pădure, rasa tatălui Zorei.

PISICA FAVORITĂ (VEDETĂ)
Altele decât pisicile aristocrate? Nu, n-am.

REÎNCARNARE?
Nu cunosc vânători celebri – nici nu vreau să cunosc vreodată -, dar sigur de aici vin multe explicații în ceea ce o privește.

 

ZORA 4INTERNAUȚEALĂ
E, pe asta trebuie s-o explic. Îmi comenta deunăzi cineva la mine pe pagină că de ce i-ar face cineva unei pisici o pagină doar a ei. Păi unul dintre motive e că acolo pot pune ce, când, și câte poze vreau eu. Se presupune că toți cei care au dat like au făcut-o conștienți că acolo e teren de joacă absolut. Și ar mai fi ceva, pentru mine poate cel mai important din lista de motive. Pisica asta m-a făcut să-mi placă din nou să mă joc cu aparatul foto. Ceea ce e un câștig imens pentru mine.

Altfel, n-am ajuns în grupuri cu pisici și nici nu intenționez să ajung prea curând acolo. Dar halesc tot ce prind video, foto sau gif din zona asta. Apropo, Maru rămâne personajul meu pisicesc preferat dintotdeauna.

CLIPUL PREFERAT
Din cele peste câteva mii? Na, poftim un gif la întâmplare

MELODIE DESPRE RELAȚIA VOASTRĂ
Orice de pe soundtrack-ul din Vikings.

3 ÎNTREBĂRI DESPRE PISICI LA CARE CAUȚI ÎNCĂ RĂSPUNS

  • De ce o jucărie cu cât este mai scumpă cu atât îi este mai indiferentă?
  • Cât de mult poate toarce o pisică?
  • Cât de proști sunt oamenii în ochii pisicilor?

ZORA 2

CE ZICE ZORA DESPRE EA

DESENE ANIMATE all day long?
Nu, mulțumesc, prefer TV Paprika. Nu că aș avea încotro. Omu’ meu cred că nu prea a avut mâncare când era mic, altfel nu-mi explic de ce stă televizorul deschis toată ziua doar pe Paprika.
ZORA BUCATARIEOMUL TĂU ACUM vs CUM AI VREA SĂ FIE OMUL TĂU
Mi-am luat stăpân un fel de artist. Toată ziua stă după mine cu aparatul foto, zici că-i japonez.
Aș vrea să-și lase mustețe. Nu înțeleg de ce voi, oamenii, nu aveți mustețe.

TRUCURI DE ÎNDUIOȘARE
Torc. E suficient.

JUCĂRIA FAVORITĂ
Are omu’ meu niște mâini mari, nici nu-ți poți imagina ce bine poți mușca din ele. Sunt chiar gustoase, nu cred că o să mă satur vreodată de ele.

CUTII? CÂTE?
Nu stau în cutii, prefer pungile. Le am pe toate. Omu’ meu e moldovean, am înțeles că pe la el acasă era un fel de tradiție să strângă toate pungile din lume.

TRĂSĂTURI UNICE?
Uită-te puțin în ochii mei. Uită-te cu atenție. Cu mare atenție!  Te uiți? Bun, acum ai și răspunsul.

Facebook, Instagram, alte nebunii sociale?
Pardon? Mă prefac că n-am văzut întrebarea asta. Doar ai grijă să pui link-ul corect.

STYLE ICON?
Evident că nu am. Mai trec eu, din când în când, prin fața oglinzii.

3 LUCRURI FAVORITE
Vânătoarea. Mai ales ființe invizibile îmi place să vânez.
Pepenele galben.
Și, fie, omu’ meu. E un om bun, deși cam bea țuică.

CADOU DORIT DE LA MOȘ CRĂCIUN?
Ce e aia Moș Crăciun?

VIAȚĂ ANTERIOARĂ?
Iubita lui Zorro.

SFATURI PENTRU PISICI ȘI PENTRU PISICARI?
Dragilor, nu uitați că oamenii ne-au descris mai bine decât am fi putut s-o facem noi vreodată: Pe pisici poți să le drsezi să facă ce vor ele.

CEA MAI MARE DORINȚĂ
Aș vrea și eu un Zorro al meu. M-am săturat să-l bumbăcesc doar pe omu’ ăsta al meu. E om, are limite. 

 

Miss Yuki

I am a super awesome British Shorthair Blue Cat

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.