De ce te urmărește pisica la baie

Te întrebi de ce te urmărește pisica la baie? Am câteva răspunsuri pentru tine:

yuki sleep

1. Te iubește și vrea s-o incluzi în toate activitățile tale. Parcă știe când vrei să mergi la baie, oricum, și te urmează credincioasă, gata de show. Unele pisici îți pun laba în ușă dacă vrei s-o închizi, semn că au și ele treabă sau pur și simplu sunt încăpățânate și s-au prins că vrei să le tai accesul… Altele pur și simplu miaună grav dacă sunt lăsate pe dinafară. Sunt și puține pisici care imediat ce deschizi ușa la baie sar în chiuvetă și se holbează la tine. Sau sunt astea ca mine, care brusc au și ele nevoie la toaletă. Da, uneori fac pipi în același timp cu unul din oamenii mei, pur și simplu așa îmi place mie, chiar dacă lor nu le place și nici nu au tupeul să mă dea afară. Unul mă lasă, altul nu. Pe unul îl prostesc, pe altul îl aștept. Mă descurc să mă strecor în baie, însă, de foarte multe ori mă şi distrez!

YouTube/Cat Story

2. Te iubește și vrea să se joace cu tine. Nu suportă ușile închise, vrea să fie prima care știe și vede tot.

3. Te iubește și vrea atenție fix când ai tu chef s-o ignori. Pisica are radar pentru momentele când ai chef să fii tu cu tine și vrea ca alea să fie momentele ei. Poate că te-a ignorat toată ziua, dar când te ridici din pat sau de pe scaun să mergi la baie, își face apariția ca o furtună, ca atunci când se prinde că-i dai de mâncare. Cine știe, poate ai un covoraș pe care-i place să stea să se gândească la universul felin sau simte momentul când se poate urca pe malina de spălat fără să o cerți. Sau are chef de-o răcoreală pe gresie. Cert e că n-ar face asta dacă n-ai fi lăsat-o cel puțin o dată. Pisica și-a format un obicei și nu va renuța la el câtă vreme nu-l vei înlocui cu altceva.

Voi oamenii aveți o super bubă: când sunteți pe wc și vine o pisică să vă aducă un cadouaș vă tăvăliți mental de bucurie și miorlăiți de drăgălășenie, iar pisicile percep asta drept un lucru bun. Vi se schimbă vocea și rar țipați. Iar pisica are un grad ridicat al indicelui de confort (care ia în calcul sănătatea, instinctul și mediul) așa că stă cu tine.

Ține cont de alte 3 motive pentru care pisica te urmărește la baie:

– o pisică mai bătrână sau una care suferă de hipertiroidie va căuta cele mai răcoroase locuri din casă, iar baia poate deveni locul favorit

– orice pisică îți urmărește rutina și vrea să facă parte din ea (știe când te trezești, când te speli pe dinți, când îți pui de mâncare și are de fiacer dată un loc favorit din care te urmărește făcând toate lucrurile astea)

– pisicile nu fac nimic gratis, dacă nu le iese și lor ceva: un mângâiat, o vorbă bună, o curățenie generală a litierei după, o sesiune foto…

Dacă ești printre norocoșii care reușesc să își țină pisicile dincolo de ușa de la baie, ține-o tot așa: chiar gestul de-a deschide ușa pisicii care o zgârie e perceput drept recompensă ori victorie pentru ea și vei fi chinuit pe veci 🙂

PS. Unele pisici știu să facă și asta:

Miss Yuki

I am a super awesome British Shorthair Blue Cat

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.