Constipația la pisici – o problemă de care scapi în 3 moduri simple
Constipația la pisici e o treabă nasoală. Mă rog, unii mai amuzanți decât mine ar spune multe despre lipsa unui scaun pisicesc. Dar eu nu mă simt amuzantă și nici în stare să râd când mă gândesc că aș putea trece prin toate chinurile eliberării digestive la litieră, fără niciun rezultat. Slavă Domnului, merg de 2-3 ori în 24 de ore la baie, chiar dacă fur și mânânc ca Haplea brânză de burduf. Dar am aflat că aș putea să mă constip dacă:
- Nu as avea sau nu aș urma un plan de dietă. Dacă oamenii mei miloși mi-ar da sarmale în loc de mâncare specială pentru pisici ca mine, ar fi nasol. E importantă recomandarea veterinarului, dar și mai importantă e inteligența umană – că dacă ea n-ar exista… numai pe budă aș sta, vorba unui poet urban;
- Aș avea păr lung și încurcat la fund. Am păr scurt, sunt periată de două ori pe săprămână și m-am obișnuit să mă curăț cum trebuie (dacă nu mă satisface nisipul, am un covoraș special un pic abraziv lângă litieră);
- Aș avea litiera murdară. Ceea ce nu se întâmplă niciodată, fiindcă Pisimare și Pisimic sunt obsedați de curățenie, ca și mine!;
- Aș fi deshitratată. Ceea ce nu se întâmplă, pentru că mi se schimbă apa de 2-3 ori pe zi;
- Aș înghiți obiecte străine: fire de ață, lână, beteală, bucăți de materiale, oase, hârtie etc Chiar dacă nu are mereu ochelarii la îndemână, Pisimic are grijă cu treburile astea;
- Aș lua medicamente și alea ar avea efecte secundare;
- Aș avea un colon ciudat – chestie care sper să fie departe de structura mea internă de super pisi.
Explicație medicală în mare fel:
Cum te prinzi că pisica ta e constipată? Eu aș plânge, n-aș mai mânca nimic, aș sta planton lângă litieră. Nu știu dacă te ajută indiciile astea, așa că te sfătuiesc să fii curajos, omule, și să verifici tot conținutul litierei, să fii atent la orice mieunat mai dubios, la cât și cum mănâncă și doarme pisica ta.
Cum se tratează constipația la pisici?
Ah, e partea mea favorită din acest post cu și despre căcat la început de an… Pentru că aici intervine veterinarul – pe care trebuie să-l suni și să-l vizitezi, să-ți scrie rețetă pentru medicamente, sau, după caz, să-i facă pisicii clismă sau chiar operație, dacă situația o cere (sper să n-ai parte de necazuri de-astea). Nu ignora o astfel de problemă, pentru că dacă nu e tratată la timp și cum trebuie, pisica poate face ori diabet, ori hipertiroidism, ori hernie. Nu imediat și nu deodată, până la fazele alea va fi doar letargică și cu stări de vomă.
Cert e că după o experiență constipantă, dieta trebuie să joace un rol super important, era timpul alocat exercițiilor fizice trebuie să crească simțitor. Adică și tu trebuie sa-ți miști fundul de pe canapea să te joci cu pisica, să faci un efort, că altfel aleargă de nebună prin casă și găsește ceva de stricat cu siguranță.
Cu ce mai poți încerca să rezolvi problema la prima mână?
- un sfert din conținutul unei conserve de ton în ulei vegetal – asta numai și numai dacă ești sigur că pisica ta nu are probleme renale.
- 10-20 grame de piure de dovleac;
- o linguriță de ulei de măsline.