L-am auzit prima dată pe motanul Boris cântând alături de Judith State și Radu Dumitriu într-un video postat de Judith pe pagina ei de Facebook și am vrut neapărat să aflu mai multe despre viața lui bogată în iubire din perioada asta în care oamenii #StauAcasă.
Judith este performer și coregraf, cu o pregătire de bază în dansul clasic și licența în limbi străine. *
Cunoscută pentru rolurile din SIERANEVADA (r. Cristi Puiu) și MONȘTRI. (r. Marius Olteanu) – pentru care e nominalizată la Premiile Gopo 2020 („Cea mai bună actriță într-un rol principal”), Judith e o actriță matură și sensibilă, dar mai ales un om minunat, cu o aură aparte, cu care ți-e mai mare dragul să stai la povești. Așa că nu pot decât să mă bucur că vă pot împărtăși conversația noastră.
Cât despre Boris, e un motan model, cum mulți și-ar dori să aibă aproape, un suflet felin pe care cred că l-aș accepta cu ușurință în spațiul meu personal pe care nu-l împart cu nimeni…

Cum te-a afectat pandemia: ce proiecte, obiceiuri de lucru și domestice s-au schimbat? Petreci mai mult timp cu pisica, vorbești cu ea, ce-i spui?

Astăzi, luni, 4 mai, sunt în cea de-a 55-a zi de izolare, din care până în ziua 46, nu am făcut nici un pas în afara apartamentului și, deși este cea mai lungă perioadă de timp petrecută fără a ieși deloc, sunt ok. De o săptămână m-am mutat cu Radu și Boris la ai mei care stau la curte, iar lucrurile s-au schimbat masiv. Aerul, liniștea, statul la soare au adus un cu totul alt gust izolării. Și da, categoric petrec mai mult cu Boris care cred că este uimit de faptul că prietenii lui mai mari nu mai dispar din viața lui hălci întregi de timp, ca altă dată.

Îmi dau seama că poate suna egoist ce urmează să spun, și probabil că așa și este, dar reflectă întocmai adevărul: tot ceea ce se întâmplă în prezent, această forțare de a opri efectiv lumea din cursul ei de până acum, vine într-un moment cum nu se putea mai potrivit pentru mine. Anul ce a trecut a fost categoric cel mai încărcat an al meu, care m-a solicitat la maxim și fizic, și mental, și emoțional, și care a tot continuat în ritmul ăsta, fără ca eu să apuc să respir, să mă opresc vreun pic. Până acum. Nu vreau să se înțeleagă că mă plâng, nicidecum. Au fost numai proiecte de suflet sau proiecte în care mi-am dorit să fiu, evenimente de viață/lecții, dar așa s-a întâmplat să fie, o perioadă plină constant. Și sunt conștientă că nu mi-aș fi luat niciodată timpul de care aș fi avut nevoie ca să mă odihnesc și să mă încarc, tentația de a lucra la proiecte care-mi plac fiind întotdeauna mai mare. Și aș fi ajuns – dacă nu ajunsesem deja – să nu mă mai pot bucura de niciunele.

Acum pot să spun pentru prima dată după foarte mult timp că simt că am dormit suficient, că sunt odihnită și că, încet-încet, începe să mi se facă poftă de lucru din nou.

Boris este în călduri, cât eram acasă obișnuia să plângă în fața ușii în speranța că îi deschidem și că, în mod miraculos, dincolo de prag, o va găsi pe ea. (El nu a ieșit niciodată din apartament, la cel mai mic zgomot paralizează de frică, deci dorința și curiozitatea lui se bazează pe… nimic concret). Și-atunci îi repetam obsesiv că „Boris, e pandemie. Nu poți ieși! Nici măcar cu declarație.”:)

Cât de prezent e Boris în postările tale? Dar pisicile, în interesele social media: pagini, grupuri etc?

Pe Facebook nu postez chestii personale, de cele mai multe ori doar lucruri referitoare la ceea ce fac profesional, dar contul de Instagram funcționează mai mult ca un fotojurnal, unde pun poze care surprind în mod cert momente importante pentru mine. Și da, Boris apare mult mai des în perioada asta, alături de florile primite sau cărțile pe care le-am citit în izolare. Nu urmăresc conturi cu pisici și nici din grupuri nu fac parte, fie ele feline, canine, umane sau de orice fel. Nu-mi plac grupurile 🙂

Care e povestea prieteniei tale cu animalele și a relației cu Boris?

Înainte de Boris am avut-o pe Linda, cățelușa cu care am crescut practic și care a fost cu noi 19 ani. Mi-a murit în brațe și a fost un moment în care am spus că nu vreau să mai am câine, vreau să păstrez vie în memorie și să onorez prezența Lindei în viața mea așa, insular. După 2 ani, prietena mea medic veterinar, mi l-a adus pe Boris, după mai multe încercări eșuate de a mă conecta la un pisic. Ne-am îndrăgostit cu toții de el la prima vedere.

Cum te descurci cu mâncarea, treat-urile, nisipul – ce și de unde cumperi? E ceva ce nu ai mai găsit?

De multe ori spun că Boris este o pisică extraterestră, pe care universul a conceput-o, cumva, doar pentru mine. Nu lasă păr, deși este extrem de blănos, nu atacă bradul, nu își face ghearele (excesiv) pe canapele și fotolii, nu marchează (!!), nu cerșește mâncare, nu se suie pe masă în timp ce mâncăm. Mai mult, nu mănâncă nimic altceva decât bobițele uscate pe care i le dăm dintotdeauna pentru categoria lui de vârstă și greutate, de la Royal Canin. Mâncare umedă primește doar sub formă de recompensă, după ce îi tăiem gheruțele. Recompensa este de fapt a noastră, fără mâncare umedă nu ne lasă să i le tăiem 🙂

Cum crezi sau speri că va fi lumea după panemie, inclusiv a motanului tău?

Lumea lui Boris va fi exact la fel. Uneori, când am sentimentul că lucrurile mă iau pe sus în vârtejul și intensitatea lor, mă uit la Boris, la liniștea și calmul lui și am gândul ăsta că, indiferent de amploarea schimbărilor din interiorul și din jurul nostru, unele lucruri rămân pur și simplu la fel, nealterate, netulburate. Ăsta este un gând bun, care funcționează ca o ancoră.

*

DE VORBĂ CU BORIS

Lumea lui Boris, de când oamenii #StauAcasă

Nimic nou sub soare la modul dramatic, în afară de faptul că bipezii ăștia doi stau non-stop cu mine, nu mă mai slăbesc o secundă! Asta-mi place, e mereu curat peste tot, se cântă des la pian, mă mângâie și mă piaptănă mult mai des și se joacă cu mine. Îmi lasă și spațiu când am chef, asta am apreciat dintotdeauna, deși bipeda păroasă mă mai atacă uneori când dorm, își înfige fața în burta mea sau mă pupă pe caninul la vedere și asta mă enervează la maxim!

Acum trăiesc ceva nemaivăzut-nemaiștiut, am ajuns în altă cușcă, mai mare, în care sunt încă doi bipezi, o altă pisică isterică și slăbănoagă, care mă hâsâie într-una și un patruped cum nu am mai văzut până acum, mult mai mare ca mine, căruia îi spun Max. Mi-e frică de el, are un mieunat ciudat. Dar – atenție – am simțit vânt și soare pe vârful nasului, am alergat după niște gâze, am simțit iarbă și alte plante sub lăbuțe, pe care acum le pot roade fără să intervină bipeda păroasă să mă certe!

Ziua ideală

Mă trezesc răsucit ca un prosop la picioarele bipedei, sau în brațele bipedului, la coaste. Mă mângâie, iar în ziua ideală, bipeda nu mă pupă pe gingii. Cobor din pat, mă întind, casc și mă duc să beau apă. Bolul fiind foarte departe, plus efortul lipăitului, simt să mă întind din nou, de data asta pe jos și de preferat în drumul bipezilor, care nu știu ce au de făcut atât de urgent de tot mișună prin cușcă. Într-un final se așează la masă, eu îi aștept de fiecare dată, și mănânc câteva bobițe. Doar câteva, nu mi-e teamă că rămân fără, ele sunt mereu acolo, la discreție. De obicei, când apare o găurică și se vede fundul castronului, bipezii îl umplu din nou. Sunt stas! Mă duc la ușă, mă întind până la chestiile lucioase care atârnă acolo și le agit cu lăbuța, ca să facă zgomot. Îmi salut toate pisicile din cartier, ele îmi răspund. Nu ne vedem, dar știm că suntem acolo. Intru în cutia cu nisip (nisipul s-a tot schimbat în ani, de ceva vreme e același) sap bine și fac pipi sau jeleuri, pe care le acopăr dup-aia cât pot de bine. Cum de cele mai multe ori îmi amintesc că nu sunt mulțumit de cum le-am ascuns, revin și revin și revin și acopăr acolo frenetic, până vine bipeda și le ascunde definitv. Între timp, bipedul se apucă și cântă la pian sau la bass. Partea asta-mi place enorm! Mă duc acolo lângă el și mă întind pe podea cu burta în sus, iar vibrația podelei și sunetele mă fac să adorm din nou.
Dacă visez urât – mi se mai întâmplă – sau dacă am chef de joacă mă reped la glezenele oricăruia dintre ei (o prefer pe bipedă, totuși) și mușc și zgârii până se lasă cu lacrimi! Atunci intervine mereu celălalt cu o jucărie și începe alregătura! Ei aruncă, tot ei aleargă după jucărie și iar aruncă și iar aleargă. Eu sar și mă fac că încerc să prind din aer, dar de fapt îmi place să îi văd cum se agită, aruncă și aleragă prin casă biluța, girafa sau felia de pepene. Sunt amuzanți. Mă duc pe covoraș, îmi mai ascut gheruțele – fac asta de câteva ori pe zi – nu se știe când e nevoie să le scot din teacă! Mai dorm un pic, iar mănânc, mai miorlăi de câteva ori și sunt răpus. Îmi place în schimb valul de energie care mă traveresează în timpul nopții, când bipezii par cei mai liniștiți. Atunci sap nisipul cu cea mai mare pasiune, cânt (nu neapărat frumos, dar tare), zgârii la cărți, că știu că asta îi scoală pe bipezi și din morți!, alerg de mama focului și apoi mi se taie filmul brusc.

MUZICA PREFERATĂ – DEDICAȚII

Debussy – Reflets dans l’eau, pentru că asta a tot studiat bipedul la pian. Se auzea evoluția de la zi la zi, tare îmi păcea! Como la cigarra de Mercedes Sosa și Cigarettes after Sex sau The National, ce ascultă obsesiv bipeda în ultimii eoni.

SOCIALIZARE

Ah, nu… Îmi place să fiu așa, mai low profile. Bipeda mai postează cu mine și mi-a făcut un #boristhemaster. Cred că e suficient.

Filme, seriale, emoții

Nici eu, nici bipezii nu avem televizor, iar la seriale ne uităm destul de rar. Au văzut Unorthodox acum, recent și plângeau amândoi prin sufragerie de sărea cămașa de pe ei. În fine… fiecare cu problemele sale… Se uită la filme românești, au liste și listuțe cu ce vor să vadă – pare că asta nu se termină niciodată – și, de obicei, iau regizorii  la rând și îi devorează în halcă, adică văd cam tot ce pot găsi de la fiecare. Citesc mult mai mult în zilele astea și mi se pare drăguț, că am de ce să îmi frec mustățile seara în pat, când pe-o carte/parte, când pe alta.

Indicații pentru oameni și pisici

Pisicile nu trebuie să facă nimic diferit, totul e perfect la noi, așa a fost întotdeauna. Oamenii… să ia puțin exemplu de la noi. Să fie mai curați – și la propriu și la figurat – să se asculte un pic mai mult, pe sine și unii pe alții, să nu mai alerge de nebuni după cai verzi pe pereți, să stea puțin locului…

3 sfaturi pentru oameni și pisici să treacă mai ușor peste criză și orice greutăți.

1. mâncați cumpătat
2. nu vă luați prea în serios
3. încredeți-vă în necunoscut.

DESPRE JUDITH STATE

Judith State este bursieră a Broadway Dance Centre din New York/SUA și a danceWEB în cadrul ImpulsTanz Vienna International Dance Festival.

Este invitată să susțină ateliere de dans contemporan la liceele de coregrafie din București, Bacău și Cluj și predă constant cursuri de dans contemporan pentru începători și dansatori profesioniști la WASP, CNDB, Casa de Balet și Linotip, sau în cadrul festivalelor de teatru sau dans contemporan.

În 2015 este distribuită într-unul din rolurile principale ale filmului SIERANEVADA, în regia lui Cristi Puiu și nominalizată la Premiile Gopo pentru Cea mai bună actriță în rol secundar, în 2018 reluând colaborarea cu acesta pentru filmul „Malmkrog”. Tot în 2018 este distribuită în lungmetrajul de debut „Monștri.” al regizorului Marius Olteanu, pentru care este nominalizată la Premiile Gopo pentru Cea mai bună actriță în rol principal.

În 2019 produce și realizează proiectul plurivalent “Emlék“, care cuprinde în structura sa un performance de dans și muzică electronică live, un atelier de mișcare, voce și muzică electronică live adresat dansatorilor și actorilor profesioniști, un concert de muzică electronică și voce și un film experimental de scurtmetraj de dans.

O poți cunoaște mai bine din podcastul Pe Bune – aici.