Un tip care-a torturat 21 de pisici își poate petrece 16 ani în închisoare!

Robert Farmer e numele cel mai hulit acum în rândul pisicarilor din America, după ce a recunoscut că e vinovat în 21 de cazuri de cruzime împotriva animalelor – mai exact a torturat și ucis pisici pe care le-a răpit și sechestrat de pe străzile din San Jose. Inițial, nu și-a recunoscut vina, dar în lumina dovezilor aduse de procurori, Farmer n-a avut de ales și acum își așteaptă sentința. Ar putea primi o condamnare de până la 16 ani după gratii. Stăpânii unora din pisicile maltratate sau ucise au fost la tribunal și n-au primit din partea lui vreo scuză.
Farmer n-a rostit niciodată că-i pare rău, așa că un grup de peste 230 de oameni activi pe Facebook într-un grup “Justice for our CATZ” cer închisoare pe viață pentru el și protestează zilnic. Abia pe 8 decembrie e următorul termen al procesului.

Până atunci, sper ca grupul celor interesați de acest caz să crească și să nu lase opinia publică să uite de existența unui astfel de om crud care răpește și ucide animale.
Nici nu vreau să-mi închipui ce durerere ar simți oamenii mei dacă aș păți eu așa ceva, n-am cunoștințe juridice, așa că tot ce pot să spun e că sper ca ființa aia să primească o pedeapsă usturătoare pentru crimele comise (mai ales că are un istoric dubios cu acte aviolente comise și împotriva oamenilor).

Miss Yuki

I am a super awesome British Shorthair Blue Cat

Leave a Reply

Your email address will not be published.