#PisiciÎnCarantină: James Bond, motanul lui Ioan Big

Aș vrea să văd un scurtmetraj despre povestea lui James Bond, motanul jurnalistului și scriitorului Ioan Big. Pe lângă faptul că e arătos (ca orice British care se respectă), e și înțelept. Auziți ce le transmite oamenilor: „ să se joace cu ei, nu invers. Să vadă cât de puţin trebuie să le dai ca ei să fie bucuroşi.” Chiar m-a pus pe gânduri. Nici omul lui, IOAN BIG, jurnalist şi analist Pop culture, publisherul revistelor Zile şi Nopţi şi Cinemap, cu zeci de articole publicate de la debutul său în presa studenţească în anii ‘80 în Replica, Musical Report, Stage Pass, Capital, Art & Roll, Dilema veche, artasunetelor.ro, Sunete ş.a.m.d, nu se lasă mai prejos. Am vrut să aflu cum sunt zilele și nopțile lui feline, dar și ce crede motanul James despre viață și oameni.

POVESTEA LUI JAMES BOND

Chestiunea unui animal în casă fusese deja dezbătută iar opţiunea mea pentru o iguană (visam că dacă mă enervează o fac friptură) a fost evident respinsă. Aveam suficientă experienţă din copilărie şi adolescenţă în creşterea câinilor de vânătoare încât să-mi dau seama că am chinui un căţel dacă l-am condamna să stea toată ziua singur (pe atunci eram plecaţi cu toţii aproape permanent) aşa că pisica a ieşit câştigătoare. S-a întâmplat pe când fiica-mea avea 14-15 ani, când la sugestia soţiei am hotărât prin toamnă să îi facem una cadou în contul Crăciunului. Ideea de co-responsabilizare a fost şi ea un factor important în discuţie. Am căutat printre cele mai independente rase iar prima opţiune a fost, normal, Persana, doar că felisa din Oradea care importa puii mi-a tras ţeapă şi m-am trezit cu vreo două săptămâni înainte de sărbători că nu vine nicio pisică iar copilului i se lungise deja faţa de dezamăgire. Îşi luase deja gândul că va primi animăluţul. Într-o dimineaţă, m-am apucat de săpat pe online şi am descoperit o felisă în Braşov care avea Persane (cu un pedigree nu atât de impresionant, dar nu mai conta) disponibile. Problema era că nu le aveau la Bucureşti iar timpul mă presa. Doamna cu care discutasem m-a întrebat însă: ‘Nu vreţi un British?’. ‘Ce-i aia?’, eu ignorant fiind. Mi-a explicat ea cum stă treaba cu Persanele aduse din colonii care s-au împerecheat cu maidanezii londonezi şi am tresărit la nişte detalii… că are independenţa Persanei, are părul scurt şi, cel mai important, îşi conservă mulţi ani spiritul copilăros. Mi-a trimis un filmuleţ cu trei puiuţi zgubilitici aflaţi deja în oraş (fiica ei era studentă la Veterinară şi îi ţinea la ea în apartament), dar decizia finală i-am lăsat-o fiicei mele căci, eventual, mai putea aştepta 4-5 zile şi o Persană putea fi adusă totuşi de la Braşov. Nu a ezitat nici măcar o secundă când a văzut înregistrarea, ne-am urcat în maşină şi în câteva minute ăla micu era speriat în buzunarul de la jachetă în drum spre casa noastră. Care, de cum a păşit înăuntru, a devenit casa lui. Fiind British, nici nu se putea să primească un alt nume decât James Bond şi, fără îndoială, şi-l merită. Chiar dacă la început s-a comportat ca Daniel Craig şi acum e mai mult David Niven. Şi v-am spus povestea aşa.

JAMES

VIAȚA ÎN PANDEMIE ȘI IZOLARE. AMPRENTA FELINĂ

Profesional, pandemia reprezintă un episod dramatic atâta vreme cât întreg spaţiul Pop culture, indiferent de formele de expresie, este dependent de publicul de masă, iar apariţia virusului a fost asemenea seriei de valuri succesive ce înaintează tot mai mult pe plajă aneantizând în decurs de câteva clipe castele de nisip ridicate migălos timp de luni sau ani întregi. Indiferent că e un spectacol jubiliar de mare anvergură sau o expoziţie tematică cu exponate împrumutate din muzee din toată lumea. Deci, pentru mine, criza a însemnat o regândire radicală a modului în care îmi făceam treaba şi redefinirea obiectivelor de comunicare cu publicul larg în baza modificărilor intervenite în instrumentarul profesional. A fost şi este încă o provocare extrem de serioasă, mai ales în lipsa unui orizont de timp ce împiedică configurarea unor planuri raţional eşalonate. Dincolo de asta şi de lipsa ieşirilor în oraş din fiecare seară la câte un spectacol, obiceiurile cotidiene nu prea mi s-au schimbat fiindcă lucram oricum deja foarte mult acasă, astfel încât relaţia mea cu pisica nu a suferit schimbări majore. Viaţa ei s-a îmbogăţit, însă, prin completarea tandemului său de „supuşi”, căci pe soţia mea nu reuşea să o oprime decât dimineţile pe fugă şi nopţile după ce îşi termina programul de continuă disciplinare a mea. Aşa că, în afara ghidului ‘cultural’ însărcinat cu vizionarea de filme cu zombies, scărpinatul între urechi pe muzică dance din anii ‘80 şi organizarea în sufragerie a meciului de fotbal cu Post-It-ul făcut ghem, are acum şi antrenoare de fitness şi dieteticiană pe care o torturează sonor cu mieunaturi plângăcioase până obţine un treat după o alergare scurtă şi-o escaladă a canapelei. În afară de el n-am auzit însă pe altcineva care să se plângă. Nu avem acest drept. El e… Şeful!

POZELE CU PISICI

Una „live” mi-e absolut suficientă. Sigur că dau atenţie celor pe care le descopăr accidental sau îmi sunt trimise de prieteni însă nu scanez sistematic netul în căutare de pisici. Fiind un iubitor de cărţi, prefer să citesc câte ceva (nu în exces) sau să răsfoiesc albume despre ele, cum e cel al lui Lewis Blackwell, „The Life of Love & Cats”. Mă uit însă cu interes şi analizez amuzat orice pisică ce apare în vreun film, indiferent de poveste, că-i într-un film de Truffaut sau în „Aliens”. Favorita motanului, implicit, şi a mea, rămâne Chloe din „The Secret Life of Pets”. E ca un fel de model virtual pentru James al meu, un guru ce predică la televizor adevăruri imuabile, precum „I don’t care about you or your problems.”. Şi tu mă mai întrebi dacă stau de vorba cu pisica :)))

HRANA ȘI ÎNGRIJIREA PISICII

În continuare respectăm indicaţiile veterinarului de când James era pui şi hrana lui de bază o reprezintă granulele pentru British Shorthair de la Royal Canin. Îi merge bine, e sănătos, se menţine în parametrii de greutate ai rasei în raport cu vârsta, deci n-avem motive să încercăm să experimentăm alt brand sau varietate. Treat-urile se limiteaza la şunca proaspătă de pasăre, mousse ori pateuri Gourmet de curcan sau somon, din care primeşte cantităţi mici de două-trei ori pe zi… la cerere, însă aproape obligatoriu – e deja un tabiet esenţial în programul său cotidian – seara, exact înainte să ne culcăm. Ca să avem şi noi niţică linişte. Aprovizionarea o facem de la Maxi Pet pentru că există un magazin pe ruta noastră de cumpărături curente, iar serviciul lor de delivery funcţionează şi el bine după cum ne-am convins în timpul acestei crize. În privinţa nisipului, pe care îl achiziţionăm tot de acolo în cutii de 10 l, ne-am setat de un număr bun de ani pe Ever Clean (Extra strong clumping) fără vreo aromă, fiindca felina pare suficient de mulţumită de ce găseşte în litieră.

OAMENI ȘI PISICI DUPĂ PANDEMIE

Atâta vreme cât nu e un „felinovirus”, pentru pisică lumea va fi aceeaşi. Din fericire pentru ea şi din fericire pentru mine, căci ea îmi atenuează puseurile de stres generate de colegii mei de specie. În ce mă priveşte, sper (asta nu înseamnă că şi cred asta) în regăsirea de către un număr foarte mai mare dintre noi, oamenii, a echilibrului interior afectat de frenezia consumeristă. A cumpătării ca principiu de viaţă. Sper să ne regăsim satisfacţia consumului experienţei în modul „slow” şi nu „fast”, al degustării şi savurării unei experienţe de viaţă, oricât de mică sau de neimportantă ar părea, şi nu înghiţirea ei pe nemestecate sub presiunea trendurilor născute într-o societate devenită vasala tehnologiei. Nu e vorba de un „sau” ci de un „şi”, de asta vorbeam de echilibru. Niciuna nu trebuie eliminată sau înlocuită, doar proporţionată. Aş vrea să pot asculta, gusta ori vedea în tihnă un spectacol pe viu ori de câte ori aleg eu să fac asta şi nu să îmi fie interpus conjunctural dar obligatoriu un ecran sau un difuzor între mine şi acea experienţă. Cât de repede se va ajunge la asta? Cum ne vom înfrânge fricile şi cât de uşor va fi să renunţăm la confortul dat de experienţele-surogat care ni se oferă acum stând acasă? Asta rămâne de văzut.

 

DE VORBĂ CU JAMES BOND

O ZI IDEALĂ

Programul meu ideal ar putea fi uşor atins cu niţică înţelegere din partea celor doi robi însărcinaţi cu well being-ul meu: somn de odihnă – mâncare (multă, sclav #1) – somn de frumuseţe în cutia mea favorită – mâncaaare (bună, sclava #2) – scărpinat de către sclavi (prin rotaţie, mix de tehnici) – plajă pe balcon (cu vizionare de documentare despre natura exterioară) – mâncaaare (meniul zilei) – compostat sclavii (segment educaţional) – somn pe patul meu folosit abuziv de sclavi (verificare uzură, întreţinere cu ghearele) – sforăit & tai chi la orizontală (program complex) – somn pe tasatura sclavului #1 (să fac şi ceva treabă) – mâncaaare (cină formală) – vocalize (testarea acusticii proprietăţilor mele imobiliare) – mâncaaare (tasting menu) – somn în vârful canapelei (program cinematecă) – alergat sclava #2 (team building) – mâncaaare (gustărică nocturnă şi hidratare) – somn de recuperare. Nimic mai simplu. E ceva neclar?

SOCIALIZARE INTERNETICĂ

Eu îmi sunt absolut suficient ca partener de socializare. Mă mir că sclavilor nu le-a dat prin cap să mă numească Dorian Gray şi l-au ales pe sociabilul ăla de James Bond. Cât despre a urmări pisici pe net nici atât, că n-oi fi vreun voaiorist, miaah! Şi nici aici nu semăn cu 007, nu simt nevoia să tânjesc după un cârd de Bond (Cat) Girls care să atenteze la rezervele personale de hrană şi să-mi facă harcea parcea conacul şi tabieturile. Îţi dai seama ce dramatic ar fi să mă trezesc cu o British fiţoasă în livingul meu? Una care să stea cu labele pe smartphone conversându-se despre nimicuri cu alte feline, cu ochii holbaţi pe site-urile cu hoteluri de lux pentru pisici şi cu mieunatul pe mine ca să-mi schimb cureaua de la clopoţel cu una mai în trend. Nu, asta chiar nu. Mi-au fluturat sclavii pe la bot posibilitatea asta şi au trebuit să-şi arunce câteva perechi de încălţări după ce mi-am exprimat fizologic părerea despre ideea lor tâmpită.

MUZICA PREFERATĂ

Acum, c-a venit primăvara, prefer să ascult muzica făcută de păsarelele de prin copaci… când sunt geamurile deschise. Mă incită la meditaţie profundă, aia de-o confundă sclavii mei cu somnolenţa. Aş medita non-stop că sunt multe teme. Da’ cu toate că i-am educat pe bipezi să-şi pună căştile ca să nu mă deranjeze, tot mă mai provoacă sonor şi atunci schimb camera de audiţie în funcţie de stare. Când bărbosul lucrează e bine, că ascult jazz scandinav sau ceva clasic, liniştit, dar când face pauză mă asasinează cu bluesul ăla monoton ori cu vreo soprană isterică, aşa că mă mut la supusă-n cameră pe puful meu roz ca să ascult Hans Zimmer sau un musical de Webber. Ai naibii oameni, îşi ţin rockul numa’ pentru ei, că de când a plecat prietena mea din copilărie, fata lor, s-a terminat cu Rammstein, Nightwish şi NIN cu volumul la maxim în casă. Vrei o dedicaţie? Tema din Piraţii din Caraibe că uneori mă face să visez că sunt un soi de Jack Sparrow. Enervant de simpatic. Insuportabil de adorabil. Nu c-aş fi vreo vrăbiuţă ca alea de-afară dar nici Puss in Boots nu sunt. Motanul ăla imaginar cerşeşte atenţie într-un mod cu totul lipsit de demnitate. Pfui!

OBICEIURILE NOI ÎN PERIOADA DE PANDEMIE, când oamenii #StauAcasă

Dacă pandemie se numeşte perioada în care ambii sclavi stau toată ziua în conacul meu şi mă folosesc drept scuză ca să nu muncească, foarte bine, aşa să-i zicem. E mişto pandemia, că mă distrez cu oamenii ăştia precum Pavlov cu şoarecii lui. Am început să le creez reflexe condiţionate. Ăla neras mă ştie mai bine, că lucrează mai mult pe-acasă, aşa că e mai disciplinat. A învăţat repede că trebuie să învârtă exact de 4 ori cheia în uşă seara când vine de la ţigară ca semnal să-mi deplasez imperial coada pentru a-mi primi tributul nutritiv. Altfel, are o noapte agitată, că-i fac sfrrr duios la ureche şi-i trag câte un cap pufos în gură în timp ce doarme – nu glumesc – de se trezeşte pe la 4 dimineata bezmetic şi nu mai are alternativă decât să-mi ţină companie. Nu e cool? Cu sclava a fost mai complicat, dar i-am depistat slăbiciunea: mişcarea. Mai nasol e că nu-mi ştie încă bine limba şi trebuie să miaun la ea câteva minute până se prinde că trebuie să se mişte după mine în direcţia bucătăriei. În fugă. Nu pare încă să priceapă că e iepurele meu de antrenament. Ea fuge exact cât vreau eu iar eu o alerg până mi se face foame. Deci fuge de foarte multe ori pe zi. La asta sunt buni oamenii când stau acasă. Şi obiceiurile astea ţin de nişte nevoi elementare ale oricărei fiinţe, mâncarea şi somnul. Cer prea mult de la viaţă? Nu creeeed.

INDICAȚII PREȚIOASE

Când dorm oamenii, cel puţin ăia de-i tolerez eu, să o facă levitând. Aerul le ajunge. Aş vrea să nu-i mai văd că ocupă inutil un spaţiu pentru care nu plătesc chirie. M-am săturat să mă împiedic de ei la fiecare din cei maximum 20 de paşi pe care-i fac zilnic. Iar când nu dorm să fie telepaţi… să se prindă instant când am nevoie de un uber pe două picioare să mă ducă în braţe la castron, câte linguriţe de mousse îmi trebuie pentru a-mi regla glicemia şi care sunt unghiurile exacte de periere a blăniţei în concordanţă cu alinierea astrelor. Şi în niciun caz să mai dea atât de des cu aspiratorul sau să îmi pună lucrurile preferate unde nu pot eu să ajung. Pisicile? Să facă ce fac eu, să amplifice cât pot de mult în sclavi Sindromul Stockholm acum, în criză, cât n-au unde să evadeze. Să se joace cu ei, nu invers. Să vadă cât de puţin trebuie să le dai ca ei să fie bucuroşi. Nu ca noi, felinele, care suntem creaturi sofisticate cu o istorie mai lungă decât a lor. Şi care, apropo, n-avem nevoie de ordonanțe militare ca să ne spălăm pe lăbuţe.

3 SFATURI PENTRU OAMENI ȘI PISICI

3? Acu’ mă pui să număr? Da’ eşti obositoare, fatooo! Ar fi trebuit să te faci contabilă la câtă matematică ştii! Bine, hai că-ţi zic, că-mi eşti simpatică şi văz că ştii să respecţi distanţa socială.
– Cel mai important, şi unii şi altii să stea în casele lor. Nu într-ale mele.
– Doi, să nu miaune nimeni tare pe la geam sub pretextul că vrea să comunice. Nu sunt gazdă de talk-show TV. Apoi, să depună ofrandele la uşă pentru a fi preluate de sclavi. Ai mei. N-am program de lucru cu publicul.
– Miaah, era să uit, şi bipezii să continue să-şi facă stocuri de hârtie de litieră că sunt amuzanţi. De rezervele mele de treat-uri am zis?
Cam astea ar fi alea trei sfaturi. Mie clar că absolut toţi vor trece mai uşor peste criză dacă mie îmi este bine.

***

James Bond este un motan sensibil și matur, cuminte și cumpătat, rasa British Shorthair

***
Ioan Big este și autor al volumelor Eric Clapton (2001, Editrex), Era Punk (2003, Editrex), Blue, Black & White. Povestea Rolling Stones (2006, RAO) şi Sexul… crucea lui Ken Russell (2016, Din Condei), consultant de specialitate pentru antologia 1001 de albume de ascultat într-o viaţă (2006, RAO), creator al universului comics-ului Artess (2014) şi co-autor al antologiilor Arta Sunetelor (2014, Din Condei), Culorile sunetelor: Muzica şi artele vizuale (2015, RAO), Bucuria sunetelor (2016, Din Condei) şi Zece dintr-o sută (Cartea sunetelor) (2018, Arvin Press).
Din 2019, este Director al Festivalului Internaţional de Film Fantastic Dracula de la Braşov. Are în curs de apariţie volumul Zombies în secolul XXI (2020, Eikon).

Miss Yuki

I am a super awesome British Shorthair Blue Cat

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.