Carl şi Mika, pisicile actorilor Ana Covalciuc şi Alex Călin

Dacă aţi fost pe la teatru în ultima vreme, o ştiţi pe Ana Covalciuc, dacă nu, ieşiţi din casă oameni, buni, să faceţi cunoştinţă cu o actriţă talentată şi generoasă care se ocupă, împreună cu soţul ei, actorul Alex Călin, de două pisici şi un câine. Ana are 33 de ani şi i se spune MiLady. Fix aşa arăta şi la proteste, alături de Alex şi de superba Freya, unul din cei mai frumoşi câini albi pe care i-am văzut în viaţa mea. Pe atunci nu ştiam că are două pisici, noroc cu Instagramul, că m-a ajutat să mă bucur de surate noi.
A intrat în lumea pisicarilor după ce a văzut “o poză irezistibilă cu un pisoi mic și zburlit care dormea ghem pe o canapea dintr-o cabină de teatru” şi acum a ajuns la un grad superior de pisicăreală: 8, pe o scară de la 1 la… super (obsedat de tot ce-i legat de feline). Urmăreşte constant ce se mai postează pe conturile Simon’s Cat, o adoră pe Bagheera şi îi plac toate Pisicile aristocrate.
Dar Carl şi Mika, pisicile ei, au parte de toată dragostea din lume. Cum e viaţa alături de ele şi ce au de spus şi pisicile în favoarea ei, citiţi în cele ce urmează.
VIAŢA CU CARL ŞI MIKA
Carl e un gentleman. Știe exact cum să capete afecțiune, discret, elegant, fără efort. Doar vine și se “insinuează” delicat, când citesc, sau văd un film… “deranjez?!” Și deja își face loc în brațele mele. Acolo e un schimb, e o relație, nu e doar cerșeală. Spre deosebire de Mika… ea e cea mai directă femelă pe care o cunosc. Când vrea ceva, urlă, fură, se bate cu tine, dacă trebuie, și tot obține. Apoi te seduce, evident. Am de la amândoi multe de învățat.

MOMENTE FAVORITE
Dimineața și seara, sunt cele mai tandre momente. La trezire, când toată lumea e în pat și încep “dușurile de dimineață”, pupicii, apoi stretchingul… și la culcare, când e cu totul altă energie, un fel de regrupare colectivă, când ei (animăluțele) ne ajută să ne scuturăm de toate gândurile grele de peste zi. E liniște și multă iubire.

FILMUL VIEŢII VOASTRE
The Secret Life of Pets. Clar.

CLIPUL, FILMUL SAU SERIALUL ÎN CARE S-AR POTRIVI PISICILE
Carl  e Zorro, clar, da’ unul “rârâit”.
Mika e Jennifer Lopez în videoclipul “Ain’t It Funny”, când se integrează în șatra de țigani.

ÎNTREBĂRI DESPRE PISICI
– de ce răstoarnă lucruri la întâmplare?

– de ce e o cutie irezistibilă?

– de ce îmi fură elasticele de păr? când sunt destule elastice sub mobilă???

PROIECT PENTRU CARE AI VREA SĂ TE LAUDE PISICILE
Catwomam dintr-un viitor Batman. Sau Bagheera din cartea Junglei. Cred că și cățelul ar fi mândru de așa ceva!

DEDICAŢIE PENTRU PISICILE SUPĂRATE

Pe Ana Covalciuc o găsiţi pe Facebook, pe Instagram, dar vă aşteaptă la teatru: 30+ la Godot Cafe, Livada de vişini la TNB, şi multe altele cu care ne ţine la curent online. La cât mai multe roluri faine în teatru şi film!

CE SPUN CARL ŞI MIKA

PEDIGREE
Carl – métis persan, fecioară, 6 ani și 6 luni. Mama era pisica mamei lui Marian Râlea.
Mika – europeană cu păr scurt, fecioară, vre’un an ‘jumate. Piața Obor e locul care m-a învățat să cerșesc, să șantajez, să-mi găsesc om pe care să-l vrăjesc.

CALITĂŢI
Carl – discreția, diplomația.
Mika – determinarea, vocea irezistibilă.

O ZI DIN VIAŢĂ
Dormim, ne uităm pe geam la porumbei, la vecini, îi răsturnăm mâncare cățelului (mai ales ce nu are voie să mănânce), dormim iar… ne mai batem, ne mai lingem prin somn, și cerșim de fiecare dată când cineva foșnește vreun ambalaj. Mai ales unduitul pe lângă frigider funcționează. Apoi găsim perna cea mai caldă și… dormim. (A răspuns Carl, Mika dormea deja.)

JUCĂRII
Carl – nu mai știu câte, că mi le tot fură câinele… piciorul lui Alex rămâne, totuși, un reper.
Mika – jucăriile lui Freya, cățelul, sunt cele mai tari!

FRICI
Carl – frica de apă. Visez uneori băi cu spumă. E îngrozitor.
Mika – Ce-i aia?

MUZICĂ

Carl: Previzibil, știu, dar o piesă clasică… e nemuritoare! Ador filmele vechi.

Mika: În ciuda aparențelor, eu chiar sunt o fire romantică. Rrrrrr…

DELICATESE
Pește. Oricând. La orice oră. De orice fel. Unanim.

ASEMĂNĂRI, IDOLI
Carl – Carl Gustav Jung. A fost mentorul meu, din copilărie.
Mika – Merida, din “Brave”.

VIAŢĂ ANTERIOARĂ
Carl – Jung. Mă simt foarte aproape de el. Cred că aparținem aceluiași arhetip.
Mika – Zeiță indiană.

MULŢUMIRI ŞI NEMULŢUMIRI
Carl – îmi place perna pe care doarme Ana. E preferata mea. Mai ales când reușesc să o obțin doar pentru mine. Mă enervează doar că suntem cam mulți… în ultima vreme. Cândva tot apartamentul era al meu.

Mika – au primit ai mei un “puf” din ăla, mare, verde. Ador să mă scufund în el. Mă enervează când pleacă la plimbare cu Freya și nu mă iau și pe mine. Cât i-ar costa un ham în plus?

CEA MAI MARE DORINŢĂ
Carl – cel mai mare geam, cu terasă.
Mika – cea mai mare cutie, cu un puf în ea.

EPIC vs FAIL MOMENT

Epic
Carl – am fost îndrăgostit nebunește și am avut 4 copii superbi!

Mika – când l-am făcut pe Alex Călin să se îndrăgostească de mine, lângă standul de mici de la Hala Obor, pe o ploaie torențială.

Fail
Carl – am încercat să zbor de câteva ori, de la et 1, exersam pentru Batman… încă nu mi-a ieșit.
Mika – am fost dată de gol… la doctor, când m-au epilat pe burtică… sub hăinuța neagră “slim fit”, au dat de niște șunci albe de toată frumusețea…

INTERNAUŢEALĂ
Carl – m-aș uita la multi documentare… îmi place multi Blue Planet 2. Ador peștii. V-am zis?
Mika – mi-aș comanda niște hamuri, niște șoricei din ăia de jucărie și câteva mingiuțe care zornăie. Plus multe elastice de păr. Rămân tot timpul fără… Shoppingul online e o soluție foarte practică. Plătește omul la primire.

MESAJ SAU PETIŢII către Mickey Mouse, Jerry, Tweety sau prietenii lor
Carl – dacă toată lumea ar citi mai mult, ar fi mai puține conflicte!
Mika – salut, bro! sunteți superi tari! Prietena mea cea mai bună e un cățel, și voiam să vă zic să nu vă mai stresați, că e super de treabă! Nici pisicile nu sunt chiar așa ca în desene, n-aveți de ce să vă faceți griji!

SFATURI
Carl – Diplomația e arta prin care îi lași pe ceilalți să facă așa cum vrei tu.
Mika – Insistă. Nimic nu te poate opri. Insistența îți dă energie și motivație să insiști mai departe.
Oameni, nu vă opuneți. E mai simplu. (sunt amândoi de acord)

 

Miss Yuki

I am a super awesome British Shorthair Blue Cat

Leave a Reply

Your email address will not be published.